22 feb. 2025 | 12:42

Ger de crapă pietrele în România, sâmbătă. Unde s-au înregistrat -23 de grade Celsius? Cât mai ţine frigul

Social
Share
Ger de crapă pietrele în România, sâmbătă. Unde s-au înregistrat -23 de grade Celsius? Cât mai ţine frigul

România se confruntă cu un val de aer polar, iar temperaturile din această dimineață au fost cele mai scăzute din acest sezon rece. Minima absolută a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, unde termometrele au coborât până la -23 de grade Celsius. Nici restul țării nu a fost ferit de frigul năprasnic, mai multe orașe raportând temperaturi de sub -20 de grade.

Capitala și sudul țării, afectate de gerul intens

După ce s-au bucurat de prima ninsoare semnificativă din acest sezon, bucureștenii au avut parte și de cea mai rece dimineață a iernii. Temperaturile au ajuns la -15 grade Celsius, iar gerul a fost resimțit puternic în toate sectoarele Capitalei.

Printre cele mai afectate zone se numără și Oltenița, Poiana Stampei și Obârșia Lotrului, unde temperaturile au scăzut la -20 și -21 de grade. Alte orașe din sud, precum Giurgiu, Fetești și Urziceni, au înregistrat temperaturi de până la -17 grade.

Iată câteva dintre cele mai scăzute temperaturi măsurate în această dimineață:

  • Întorsura Buzăului: -23°C
  • Obârșia Lotrului: -21°C
  • Poiana Stampei, Oltenița: -20°C
  • Brașov: -18°C
  • Miercurea Ciuc, Toplița, Fetești, Giurgiu: -17°C
  • Urziceni, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Grivița: -16°C
  • București, Ploiești, Călărași, Zimnicea, Alexandria, Slobozia: -15°C

Valul de aer polar își atinge punctul maxim în weekend

Meteorologii avertizează că sâmbătă dimineață și duminică dimineață vor fi cele mai reci momente ale acestui episod de ger. Temperaturile vor rămâne extrem de scăzute, în special în sudul și estul țării, dar și în unele zone din centrul României.

Sâmbătă, vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi negative pe tot parcursul zilei în majoritatea regiunilor. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Totuși, în anumite zone, dimineața și noaptea se va forma ceață care va depune chiciură, reducând vizibilitatea și făcând drumurile alunecoase.

Duminică, frigul va persista, mai ales în regiunile sudice și sud-estice, unde temperaturile vor rămâne cu mult sub pragul înghețului. În depresiunile intramontane, minimele vor coborî din nou sub -20 de grade Celsius.

Vremea rămâne rece și în săptămâna următoare

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că intervalul 24 februarie – 3 martie va fi ultimul în care temperaturile vor rămâne sub media obișnuită pentru această perioadă. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar în următoarele trei săptămâni sunt prognozate temperaturi mai ridicate decât normalul climatologic.

Cu toate acestea, până la începutul lunii martie, românii trebuie să se pregătească pentru ger puternic, îngheț și nopți extrem de reci. Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la temperaturi scăzute și luarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea sănătății și siguranței în această perioadă geroasă.