Counter-Strike: Global Offensive are data de lansare si pret
Counter-Strike: Global Offensive, urmatoarea versiune a celebrului shooter de multiplayer a primit in sfarsit o data de lansare si un pret din partea celor de la Valve. Jocul va incerca sa ii uneasca jucatorii care inca joaca pe vechea versiune 1.6 a titlului original cu cei care prefera titlul mai recent Counter-Strike: Source.
Vom vedea daca studioul va reusi sa faca acest lucru incepand cu data de 21 august, cand titlul va fi disponibil pe Steam la pretul de 12,99 euro in Europa si 14,99 dolari in Statele Unite. Simultan insa, acest titlu va fi disponibil pentru prima data si pe console, la un pret echivalent. Counter-Strike: Global Offensive va veni pe Xbox 360 si PlayStation 3 exclusiv in format digital via Xbox Live Marketplace si PlayStation Store.
Desi initial Valve dorea sa faca din acest joc primul Counter-Strike cross-platform, pe parcursul dezvoltarii jocului s-a renuntat la aceasta idee, in mare parte din cauza politicilor celor de la Microsoft in legatura cu reteaua Xbox Live, dar si din cauza controlului cu gamepadul care nu ar oferi un teren egal pentru toti jucatorii.