Leon, primul dublu campion olimpic al României, plecat „dintr-un coteț de porci” la Jocurile Olimpice de la Melbourne, ajuns la 90 de ani, este acum singur și uitat de toți

Leon Rotman s-a născut pe 22 iulie 1934, în București, într-o perioadă în care România se confrunta cu transformări sociale și politice intense. Leon a crescut într-o familie modestă, fiind al patrulea copil din cinci. De mic, a învățat ce înseamnă responsabilitatea și munca grea. De la vârsta de opt ani, el traversa înot Dâmbovița pentru a aduce apă de izvor pentru sacagii, contribuind astfel la veniturile familiei. „Am învățat de mic ce înseamnă să muncești din greu pentru fiecare bănuț”, își amintea Rotman într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

De la lupte greco-romane la canoe: un drum neașteptat spre succes

În adolescență, Leon s-a înscris la secția de lupte greco-romane a Asociației Sportive „Tânărul Dinamovist”, o organizație nou-înființată. În acele vremuri, sportul era una dintre puținele căi de a ieși din sărăcie și de a căpăta recunoaștere socială. Totuși, destinul lui Leon a luat o turnură neașteptată când s-a alăturat secției de kaiac-canoe, care abia fusese înființată. „La început, am fost atras de lupte, dar canoea m-a cucerit imediat ce am pus piciorul într-o barcă. Acolo am simțit că îmi găsisem locul”, povestește Rotman.

La doar 15 ani, Leon s-a legitimat la clubul Dinamo București, unde a început să își clădească un palmares impresionant sub îndrumarea antrenorului Radu Hutan. Primul său succes major a venit în 1954, când a cucerit titlul național la proba de canoe simplu (C1) – 10.000 de metri, un moment definitoriu în cariera sa sportivă. Acest succes i-a deschis ușile către competițiile internaționale și i-a pregătit terenul pentru ceea ce avea să fie o carieră legendară.

Leon Rotman la 90 de ani, alături de medaliile obținute în competițiile olimpice.

Ascensiunea către gloria olimpică: Melbourne 1956

Cariera sportivă a lui Leon Rotman a atins apogeul la Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956. În ciuda dificultăților întâmpinate în pregătirea pentru aceste Jocuri, Rotman a reușit să cucerească două medalii de aur la proba de canoe simplu, atât la 1.000 de metri, cât și la 10.000 de metri. Aceste victorii l-au transformat în primul dublu campion olimpic din istoria României.

Fumatul ar putea fi interzis chiar și în spațiile exterioare, precum terasele, potrivit unui draft de proiect de lege al Comisiei Europene

De ce ar fi plecat de acasă gemenii din Târgu Jiu. Sunt dispăruți de trei zile. Primele declarații ale mamei: “Au luat cu ei o sumă mare de bani”

Însă, drumul său către victorie nu a fost lipsit de provocări. Cu doar câteva săptămâni înainte de competiție, Leon a suferit o entorsă la picior în timp ce se juca pe un ponton cu colegii săi. „Era într-o miercuri, cu vreo două săptămâni înainte de curse. Aveam liber și eram pe ponton. Îi urmăream pe adversari, îi mai cronometram. Ismailciuc, colegul meu, a făcut o poartă din bluze de trening și am început să ne jucăm, să tragem cu mingea la poartă. Am avut ghinionul să alunec pe o porțiune mai umedă de pământ și am făcut entorsă”, își amintește Rotman pentru GSP. Chiar și în aceste condiții dificile, a continuat să se antreneze cu piciorul accidentat și a reușit să își învingă toți adversarii.

„La Snagov, când am ajuns la lot, era acolo un vechi coteț de porci, nefolosit. L-am aranjat eu împreună cu colegul meu Jean Dinicu, am pus acolo două somiere de campanie. Ne mai ploua, dar ne mai trăgeam aproape de pereți. Iar Jean îmi spunea, Leone, crezi că oamenii ăștia știu că tu ai plecat la Melbourne dintr-un coteț de porci și ai adus două medalii?!”, a mai povestit Leon Rotman pentru GSP.

Leon Rotman la Olimpiada de la Melbourne.

Probleme tehnice și determinare de neclintit

Pe lângă problemele fizice, Rotman a avut de înfruntat și dificultăți legate de echipament. Barca sa, fabricată din cedru, avea o torsiune care a fost observată de comisia de control. Adversarii săi au speculat această problemă și au forțat schimbarea bărcii. „Când au aflat că nu am mai tras pe barca de rezervă, au zis că e bună. Doar că era mai lungă cu un centimetru-doi. Am tăiat-o eu cu fierăstrăul”, povestește Rotman. În ciuda acestor dificultăți, Leon a câștigat ambele curse, demonstrându-și talentul și determinarea.

Victoria sa a fost cu atât mai impresionantă cu cât adversarii săi, inclusiv ungurul Hernek și sovieticul Bukharin, erau considerați favoriți. La proba de 10.000 de metri, Rotman a condus cursa de la început până la sfârșit, lăsându-i în urmă pe ceilalți competitori. „La Melbourne, i-am bătut pe toți fără probleme. Mișcam fundul bărcii stânga-dreapta, făceam valuri, și asta îi destabiliza pe adversari”, a explicat Rotman.

Roma 1960: O nouă provocare și o medalie de bronz

La Jocurile Olimpice de la Roma din 1960, Leon Rotman a revenit în competiție cu speranța de a repeta succesul de la Melbourne. De această dată, însă, a trebuit să facă față unor noi provocări. Barca sa, fabricată în România după un model străin, era prea ușoară și a trebuit să adauge plumb pentru a respecta greutatea regulamentară. În ciuda acestor dificultăți, Leon a reușit să se califice în finală și să obțină o medalie de bronz la proba de 1.000 de metri.

„A trebuit să pun plumb în ele. Și așa am ajuns să fie nevoie, prima dată în viața mea, să trag în recalificări. M-am dus la un sportiv finlandez, care avea o barcă bună, suedeză, să mi-o împrumute. Mă plăcea, așa că mi-a dat-o. Cu ea m-am calificat până în finală”, își amintește Rotman. În finală, Leon a condus cursa până la 750 de metri, dar din cauza unei întinderi la umeri, a fost depășit pe ultimii metri, terminând pe locul trei.

Leon Rotman la Olimpiada de la Roma.

O carieră umbrită de discriminare și uitare

După ce și-a încheiat cariera sportivă în 1965, Leon Rotman a fost marginalizat de sistemul sportiv românesc. În ciuda succeselor sale, a fost tratat cu indiferență de conducerea clubului Dinamo, fiind îndepărtat fără recunoașterea cuvenită. „În 1964 a fost numit președinte al clubului unul, Nae Ion, securistul care ne însoțea pe noi în străinătate. Era un antisemit. Și, un an mai târziu, m-a dat afară, a zis că sunt plafonat. Deși eu mai puteam să concurez lejer încă doi-trei ani”, povestește Rotman cu amărăciune.

După retragerea din sport, Leon a continuat să contribuie la societate prin munca sa în Ministerul Afacerilor Interne. A devenit căpitan și a lucrat ca ofițer de poliție, capturând hoți și spărgători. „Am dezmembrat și o bandă de șapte spărgători de Moskvich, mașini care abia apăruseră. Le furau aparatele radio de la bord, că erau la mare căutare”, povestește Rotman. Deși a ieșit la pensie ca maior, a fost împiedicat să avanseze în grad din cauza unor pretexte birocratice.

Viața de după sport: Singurătate și uitare

Astăzi, la 90 de ani, Leon Rotman trăiește singur într-un apartament modest din zona Dristor, București. În urmă cu șapte ani, și-a pierdut soția, iar mai recent, și-a pierdut ambii copii, un băiat și o fată. Deși are cinci nepoți stabiliți în Israel, aceștia îl vizitează rar. În ciuda izolării sale, Leon rămâne un om de o vitalitate remarcabilă, cu o memorie încă ascuțită și o poveste de viață care continuă să inspire.

„Chiar dacă sunt singur, fiindcă acum 7 ani mi-a murit soția, după care mi-am pierdut și copiii, băiatul și fata. Mă chinui așa, dar mă mai ajută și vecinii”, spune Leon cu tristețe. Cu toate acestea, el continuă să își păstreze demnitatea și optimismul, ieșind din când în când la plimbare în jurul lacului IOR sau la piață.

Leon Rotman, la aniversarea vârstei de 90 de ani. (Foto: GSP)

O legendă uitată de lumea sportului

Deși a fost decorat cu Colanul de Aur al COSR în 2023, la 67 de ani de la performanțele sale olimpice, Leon Rotman a fost în mare parte uitat de lumea sportului. „Ar fi trebuit să mi-l dea și mie odată cu Ivan Patzaichin, acum cinci ani. Dar nu știu cum, în 2019 pe mine m-au uitat”, spune Leon. În ciuda acestor recunoașteri târzii, Rotman simte că a fost lăsat deoparte de comunitatea sportivă din România.

Federatia de kaiac-canoe nu i-a propus niciodată vreo funcție sau vreun post, iar Leon nu a avut ocazia să antreneze la loturile naționale. „Federatia de kaiac-canoe nu mi-a propus niciodată vreo funcție, vreun post, ceva. Nu am putut să antrenez nici pe la loturi. Acolo sunt acum numai steliști, toți dinamoviștii au fost dați afară”, explică Rotman.

O luptă continuă pentru recunoaștere

În ciuda numeroaselor obstacole și a lipsei de recunoaștere din partea autorităților, Leon Rotman continuă să lupte pentru a-și păstra demnitatea. Cu toate acestea, el nu a primit niciodată o invitație oficială de a face parte din delegația României la Jocurile Olimpice de la Paris. Înainte de Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, Leon a încercat să obțină o astfel de invitație, dar a fost refuzat pe motiv că nu există fonduri disponibile. Cu ajutorul lui Nicolae Badea, finanțatorul clubului Dinamo, Rotman a reușit să ajungă la Sydney, dar nu a fost inclus în delegația oficială a României.

„Am mers la sediul COSR unde l-am prins pe Ion Țiriac, atunci președinte COSR, când ieșea dintr-o ședință. M-am recomandat. I-am zis că sunt campionul olimpic Leon Rotman. Mi-a răspuns scurt „mata ai fost odată””, povestește Rotman cu amărăciunepentru Gazeta Sporturilor.

Moștenirea unui campion

În ciuda dificultăților și a lipsei de recunoaștere, Leon Rotman rămâne un simbol al excelenței sportive. Povestea sa este una de rezistență, de luptă împotriva obstacolelor și de dedicare neobosită. Deși timpul a încercat să-l lase în uitare, Leon Rotman este un exemplu viu al valorilor care definesc un adevărat campion.

Leon Rotman a demonstrat că adevărata măreție nu constă doar în medalii și distincții, ci în puterea de a rămâne fidel propriilor principii și de a lupta pentru ceea ce crezi, chiar și atunci când lumea te uită. Acesta este adevăratul testament al unui campion care a ridicat România pe cele mai înalte culmi ale sportului mondial.

Povestea lui Leon Rotman rămâne o mărturie a puterii de a depăși obstacolele și de a atinge măreția, indiferent de circumstanțe. În ciuda singurătății și a uitării, Leon Rotman rămâne o legendă vie a sportului românesc, o figură emblematică care continuă să inspire și să motiveze generații de sportivi.