Cea mai frumoasă domniță din câte au existat vreodată în România. Destinul și moartea tragică a Ruxandrei Lupu
Ruxandra Lupu, considerată cea mai frumoasă și nefericită dintre domnițele române, a trăit o viață marcată de frumusețea sa legendară și de evenimente tragice.
Născută în 1632, la Iași, Ruxandra era fiica domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, și a primei sale soții, doamna Tudosca.
Ruxandra a crescut sub îngrijirea celei de-a doua soții a tatălui său, Ecaterina Circaziana, care i-a oferit o educație aleasă și a fost o prezență influentă în viața ei până la vârsta de 13 ani.
Vasile Lupu, conștient de frumusețea și potențialul fiicei sale, avea ambiții mari pentru viitorul acesteia. Ambițiile domnitorului erau de a-și mărita fiica cu un rege sau un împărat, pentru a spori prestigiul și puterea familiei sale.
La doar nouă ani, Ruxandra avea deja pețitori. Primul dintre aceștia a fost dragomanul Veneției la Constantinopol, cu care a fost logodită. Totuși, această logodnă nu s-a concretizat într-o căsătorie.
În ciuda faptului că tatăl său intenționa să o căsătorească cu un nobil de rang înalt, Ruxandra a fost în cele din urmă căsătorită cu un prinț cazac. Această uniune a fost rezultatul unui atac asupra Moldovei de către cazaci, condus de Bogdan Hmelnițki, care dorea ca fiul său, Timuș Hmelnițki, să se căsătorească cu domnița Ruxandra.
În ciuda opoziției inițiale a lui Vasile Lupu, care visa la o alianță regală pentru fiica sa, atacul cazacilor și tătarilor asupra Moldovei l-a forțat să accepte cererea în căsătorie.
Ruxandra s-a născut într-o perioadă tumultuoasă, iar viața i-a fost marcată de alianțe politice și conflicte
Frumusețea și inteligența sa au fost recunoscute de toți cei care au cunoscut-o. Constantin Gane, în lucrarea sa Trecute vieți de domni și domnițe, o descrie pe Ruxandra ca fiind la fel de deșteaptă și cultivată pe cât era de frumoasă. Ea era copilul cel mai drag al lui Vasile Lupu, cel mai răsfățat și cel cu care se mândrea cel mai mult.
La vârsta de 13 ani, Ruxandra a fost trimisă ca zălog la Constantinopol, în urma unei cereri a otomanilor care căutau să garanteze loialitatea lui Vasile Lupu.
În Constantinopol, Ruxandra a rămas timp de trei ani sub protecția sultanei Kiosem, o femeie cultivată și influentă, care a avut un impact pozitiv asupra educației tinerei domnițe.
După ce Vasile Lupu a oferit o răscumpărare mare și a promis loialitate față de Imperiul Otoman, a reușit să o aducă pe Ruxandra înapoi la curtea sa în 1649.
Planurile de căsătorie pentru Ruxandra au continuat, iar Vasile Lupu intenționa să o mărite cu Sigismund, al doilea fiu al lui Gheorghe Rakoczy I, principele Transilvaniei.
Domnitorul spera ca Sigismund să urce pe tronul Poloniei, ceea ce ar fi făcut-o pe Ruxandra regină. Cu toate acestea, otomanii au cerut din nou un zălog, iar de această dată Vasile Lupu a renunțat la planurile de căsătorie pentru a nu risca să-și piardă fiul cel mic, Ștefăniță.
Frumusețea Ruxandrei a adus numeroși pețitori la porțile Moldovei
Ea a fost cerută în căsătorie de un conte polonez și de cazacul Dumitru Wisznowiecki, care a venit în Moldova pentru a se convinge de frumusețea sa.
Wisznowiecki a fost profund îndrăgostit de Ruxandra, dar domnița nu i-a împărtășit sentimentele. Chiar și după ce și-a dezvăluit adevărata identitate, a fost prea târziu pentru ca Ruxandra să-și schimbe părerea.
În 1650, Bogdan Hmelnițki, hatmanul cazacilor, a cerut-o pe Ruxandra pentru fiul său, Timuș. Vasile Lupu a respins cererea, invocând opoziția turcilor.
Hmelnițki a răspuns amenințând că va veni cu o sută de mii de nuntași pentru a-și lua viitoarea soție. Timuș și-a îndeplinit promisiunea, iar armatele tătarilor și cazacilor au atacat Moldova. În urma atacului, Vasile Lupu a fost nevoit să accepte căsătoria.
Nunta a avut loc pe 1 septembrie 1652, iar Ruxandra a plecat pe teritoriul cazacilor împreună cu Timuș. Această căsătorie a avut un impact major asupra politicii externe a Moldovei, care a trecut de la o orientare pro-polonă la una pro-rusă.
Din păcate, fericirea nu a durat mult. Timuș a fost ucis într-o luptă la Suceava la doar un an după nuntă, lăsând-o pe Ruxandra văduvă și cu o pereche de gemeni nou-născuți.
După moartea soțului ei, Ruxandra a rămas sub protecția soacrei sale și a lui Iurie, fratele lui Timuș. Hmelnițki i-a dăruit cetatea Râșcovului, pe malul Nistrului, unde Ruxandra a trăit o perioadă lungă de timp. Deși a avut mulți pețitori, printre care și nepotul lui Mihai Viteazul, domnița a refuzat să se recăsătorească.
În ciuda insistențelor tatălui ei de a se întoarce în Moldova, Ruxandra a rămas în Ucraina. Se spune că fratele ei, Ștefăniță, devenit domn al Moldovei, a venit personal să o convingă să revină acasă. Există legende care sugerează că Ruxandra ar fi fost ținută ostatică în Ucraina și că nu a rămas acolo de bunăvoie.
În jurul anului 1666, Ruxandra a părăsit Ucraina și s-a întors în Moldova, stabilindu-se la moșia Deleni, din ținutul Hârlău.
Tatăl ei, Vasile Lupu, care a condus Moldova timp de aproape 20 de ani, murise la Istanbul în 1661. Viața ei liniștită la Deleni a fost tulburată în 1686 de invazia polonezilor conduși de regele Jan Sobieski. Ruxandra s-a refugiat în cetatea Neamțului, unde și-a găsit sfârșitul tragic.
În 1687, cetatea Neamțului a fost atacată și jefuită de cazaci. Ruxandra a fost jefuită și decapitată într-un episod cumplit descris de cronicarii vremii.