A apărut un nou cartonaș în fotbal. Pentru ce va fi folosit și la ce competiție majoră va fi introdus
O nouă regulă apare în fotbal. Va fi introdus cartonașul roz, dar nu pentru a pedepsi o echipă, așa cum este cel roșu, de exemplu. O competiție majoră va testa pentru prima dată acest cartonaș. Iată pentru ce va putea fi folosit.
Ce rol are cartonașul roz
În ultima perioadă s-a vorbit despre introducerea cartonaşului albastru, care va echivala cu o suspendare temporară din meci, de zece minute, fotbalistul avertizat urmând apoi să revină pe teren. Dar până va apărea acesta, a fost introdus cartonașul roz și va fi testat, în premieră, la Copa America 2024.
Arbitrul va arăta cartonaşul roz unui fotbalist care suferă o contuzie sau este suspect de traumatism cranian, permiţându-i antrenorului să îl înlocuiască, chiar dacă a operat toate cele cinci schimbări permise de regulament.
„Direcția Competiții și Operațiuni a CONMEBOL a anunțat că, celor cinci modificări pe echipă autorizate prin regulament, li se va adăuga o potențială a șasea, prin cartonaşul roz, pentru a se avea grijă de sănătatea fotbaliștilor.
Aceasta este o înlocuire suplimentară în cazul suspectării unei traumatism la nivelul capului”, se arată în comunicatul dat publicităţii.
CONMEBOL a transmis că această regulă se va aplica și la următoarele turnee pe care le va organiza.
De asemenea, International Football Association Board (IFAB) a aprobat această modificare, dar a lăsat la latitudinea organizatorilor de competiții individuale să le pună în aplicare. Cartonașul va putea fi folosit de echipe o singură dată într-un meci, potrivit sport.es.
16 echipa la Copa America
Copa America 2024 a ajuns la ediția cu numărul 48 și se va desfășura în perioada 20 iunie – 14 iulie, în Statele Unite ale Americii, cu 16 echipe la start. Zece naționale sud-americane (Argentina, Brazilia, Uruguay, Columbia, Venezuela, Ecuador, Paraguay, Chile, Bolivia, Peru) şi şase invitate din America de Nord, America Centrală şi Caraibe ca parte a unui acord între CONMEBOL şi CONCACAF.
”Ne aşteptăm la stadioane pline de pasiunea întregului continent american pentru deschiderea şi finala unei Copa America de neuitat’‘, a declarat Alejandro Dominguez, preşedintele CONMEBOL şi vicepreşedintele FIFA.
Argentina a câștigat ultima ediție de Copa America după o finală cu Brazilia, scor 1-0. Di Maria a făcut diferența în ediția din 2021, iar Messi caută să-și apere trofeul în ediția acestui an.
- Grupele de la Copa America 2024
- Grupa A: Argentina, Peru, Chile, Canada.
- Grupa B: Mexic, Ecuador, Venezuela, Jamaica.
- Grupa C: SUA, Uruguay, Panama, Bolivia.
- Grupa D: Brazilia, Columbia, Paraguay, Costa Rica.