20 mai 2024 | 09:56

Cum îți dai seama dacă ceea ce vezi este real sau nu. Ministerul Digitalizării a lansat o platformă care te ajută să înțelegi mai bine fenomenul deepfake

ACTUALITATE
Cum îți dai seama dacă ceea ce vezi este real sau nu. Ministerul Digitalizării a lansat o platformă care te ajută să înțelegi mai bine fenomenul deepfake

Vestea bună este că Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România a lansat recent o inițiativă menită să combată fenomenul deepfake în țara noastră.

Este vorba despre platforma #NoFake, un mecanism prin care cetățenii pot raporta conținutul inadecvat observat pe rețelele de socializare. Aceasta poate fi accesată aici.

Cum funcționează platforma #NoFake

Platforma #NoFake este ușor de utilizat. Utilizatorii trebuie doar să completeze un formular disponibil pe site-ul MCID, unde specifică platforma de socializare pe care au observat conținutul problematic, adaugă adresa de email și oferă detalii suplimentare în secțiunea de observații.

Ministrul Bogdan Ivan a explicat că platforma #NoFake va funcționa ca un punct de contact pentru cererile de analiză ale românilor în legătură cu falsurile digitale, dezinformările și manipulările online.

Parteneriatul cu giganții tehnologici precum Google, Meta și TikTok, care deja implementează sisteme eficiente de blocare a conținutului deepfake înainte de publicare, va fi extins și complementat prin această platformă.

Scopul principal al platformei este asigurarea integrității alegerilor democratice din 2024, la toate nivelurile – local, național, prezidențial și european. Platforma va funcționa temporar, dar cu un impact major în protejarea democrației și informării corecte a publicului.

Deepfake-ul, o amenințare cât se poate de reală

Deepfake-ul reprezintă una dintre cele mai periculoase forme de dezinformare. Acestea sunt manipulari digitale ale înregistrărilor video, audio sau imagini, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Ele pot crea conținut extrem de realist, dificil de diferențiat de materialele autentice, subminând astfel încrederea în media și informațiile disponibile publicului.

Cum poți detecta deepfake-urile, de fapt

Există câteva indicii care te pot ajuta să-ți dai seama dacă ceea ce vezi este un deepfake, după cum urmează:

  1. Imperfecțiuni ale feței: Observă dacă expresiile faciale sunt naturale și dacă persoana clipește normal. Zonele neclare sau distorsionate din jurul gurii sau ochilor pot indica un deepfake.
  2. Desincronizarea buzelor: Verifică dacă vocea se potrivește cu mișcările buzelor. Orice decalaj poate fi suspect.
  3. Inconsistențe vizuale: Caută mișcări nefirești ale capului sau corpului, iluminare neregulată sau obiecte care se mișcă ciudat.
  4. Calitatea sunetului: Ascultă cu atenție pentru distorsiuni audio sau voci care sună robotic.
  5. Verificarea sursei: Analizează de unde provine videoclipul. Este de la o sursă de încredere? Există alte surse care confirmă informațiile?
Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele