Ţara din Europa care nu există în ochii lumii. De ce nimeni nu o vizitează, e „Capcana morții”

Locuitorii unei țări din Europa își doresc ca regiunea lor să fie recunoscută de celelalte puteri. Nimeni nu o vizitează, iar cei care locuiesc aici caută orice modalitate de a pleca.

Oamenii care trăiesc într-o țară care nu „există”

Probabil că mulți ați auzit de Transnistria, regiunea separatistă prorusă a Republicii Moldova. Locuitorii de aici vor o recunoaștere, afirmând că nu își mai doresc să trăiască într-o țară care nu există în ochii lumii.

Capitala acestei republici este Tiraspol, însă nu este recunoscută de niciun stat. Transnistria este o regiuni cu circa 500.000 de locuitori, iar în ultimii ani a devenit un punct de fierbere la porțile Uniunii Europene, după alipirea Crimeei la Rusia.

Dintre cei 500.000 de oameni, 30% sunt ruși, 28% ucraineni și 40% moldoveni. Conflictul dintre Rusia și Ucraina a adus mai multă îngrijorare printre locuitorii regiunii separatiste, spunând că se simt singuri, iar în cazul unui conflict mai mare, nimeni nu le va întinde o mână de ajutor.

Ce să pui în compoziția de carne a sarmalelor ca să iasă mai fragede. Așa umplutura nu va deveni uscată în timpul fierberii

Motivul pentru care caloriferul se montează sub fereastră. Explicația la care nu te-ai fi gândit

„Suntem foarte îngrijoraţi. Mulţi dintre noi avem familia în Ucraina. Suntem foarte dependenţi de această ţară pentru tot felul de produse”, relatează AFP, într-un reportaj realizat în această zonă.

Citește și: Transnistria, fâșia dintre Republica Moldova și Ucraina, o enclavă în inima Europei cu potențial imens

De ce este denumită Transnistria „capcana morții”

Regiunea separatistă prorusă a fost cucerită de către germani și români în anul 1941. Înainte de război, aici trăiau circa 300.000 de evrei, însă zeci de mii au fost uciși de către  Einsatzgruppen D , comandat de Otto Ohlendorf , precum și de soldații germani și români.

Transnistria a devenit punct de concentrare pentru evreii din Basarabia și Bucovina după ocupație. Aceștia au fost deportați acolo la comanda lui Ion Antonescu. Au fost trimiși la muncă forțată și li s-a interzis să călătorească sau să aleagă unde să locuiască.

Deportații s-au organizat și au încercat să se ajute unii pe alții, dar resursele lor erau puține. La începutul anului 1943 a sosit în Transnistria prima misiune a comitetului de ajutor.

A fost întocmit un raport privind condițiile severe ale evreilor din Transnistria și trimis instituțiilor evreiești din SUA pentru a recruta ajutor. Spre sfârșitul aceluiași an a început să sosească ajutor de la Comitetul de Salvare al Agenției Evreiești din Turcia, JDC și Congresul Evreiesc Mondial.

Antonescu a fost de acord să returneze 5.000 de orfani și alți evrei care fuseseră deportați „din greșeală” în România. Cu toate acestea, acțiunea nu a fost efectuată.

Armata Roșie a început să elibereze Transnistria în anul 1944, iar circa 2.500 de evrei au fost lăsați să se întoarcă în România. Între anii 1945 și 1946, majoritatea supraviețuitorilor s-au întors în România.