A explorat teritorii noi și a demonstrat că Pământul nu este plat, dar a sfârșit tragic. Moartea cumplită a lui Fernando Magellan
Fernando Magellan s-a născut într-o perioadă tumultuoasă, într-un context în care explorarea și descoperirea unor noi teritorii erau la ordinea zilei.
Se presupune că s-a născut în octombrie 1480 în nordul Portugaliei, deși data exactă a nașterii sale nu este cunoscută cu precizie.
Fernando Magellan, de la începuturi
Despre copilăria și adolescența sa se știu relativ puține lucruri. Totuși, există menționări potrivit cărora, la vârsta de 10 ani, Magellan a devenit paj pentru regina Leonora a Portugaliei.
A fost înscris de familia sa, care era parte din nobilime, la Școala de Paji a Reginei, unde a studiat navigația, astronomia și cartografia. Aceste cunoștințe l-au pregătit pentru aventurile ulterioare în lumea marină, din perspectiva de explorator.
La vârsta de 25 de ani, mai exact în anul 1505, Magellan s-a alăturat echipajului flotei portugheze pentru a naviga spre Africa de Est, îmbrățișând, în sfârșit, pasiunea pe care o avea pentru apele oceanului.
Însă atracția pentru condimentele exotice și dorința de a găsi o rută alternativă către Insulele Spice l-au îndemnat să își concentreze atenția către o expediție ceva mai ambițioasă.
Propunerea lui Magellan de a naviga spre Insulele Spice prin vest, spre teritoriile pe care le revendica Spania conform tratatului de la Tordesillas, a fost primită cu interes de coroana spaniolă.
Astfel, în anul 1519, Magellan a plecat din Spania cu o flotă formată din cinci nave, având ca obiectiv realizarea primului înconjur al globului pământesc.
Sfârșitul brusc și tragic al marelui explorator
Expediția lui Magellan a avut parte de multiple provocări și descoperiri remarcabile. Printre acestea se numără descoperirea strâmtorii care îi poartă numele și traversarea Pacificului, care a durat trei luni și douăzeci de zile.
La 16 martie 1521, Magellan a ajuns în Insulele Filipine, devenind astfel primul european care a pășit în arhipelag.
Cu toate acestea, călătoria lui Magellan s-a încheiat tragic. În timpul unui conflict cu liderul local Lapu-Lapu pe insula Mactan, Magellan a fost ucis în luptă, dar expediția a continuat sub conducerea lui Juan Sebastian Elcano.
În cele din urmă, Elcano și supraviețuitorii expediției au ajuns în Spania pe 9 septembrie 1522, marcând astfel prima circumnavigare a globului pământesc.
Călătoria istorică a lui Magellan, inițiată ca o modalitate de a descoperi bogății, a avut ca rezultat mult mai mult decât găsirea faimoaselor mirodenii.
Descoperirea unui ocean cu o întindere de neimaginat la acea vreme însemna că globul pământesc era mult mai mare decât se credea. În plus, avea să discrediteze pentru totdeauna, chiar și pentru cei care mai credeau asta, teoria conform căreia Pământul este plat.
Strâmtoarea Magellan și Oceanului Pacific îi poartă numele, cel din urmă fiind denumit Marea lui Magellan până în secolul XVIII.
Navigarea prin vest și înconjurul lumii realizate de Fernando Magellan și flota sa oferea, din acel moment, posibilitatea unei lumi fără limite geografice. Cunoștințele geografice aveau să înregistreze un salt imens în acele vremuri.