29 feb. 2024 | 16:19

Sume colosale în Formula 1. Topul salariilor piloților din ”Marele Circ”

SPORT
Sume colosale în Formula 1. Topul salariilor piloților din ”Marele Circ”
Antrenamente pentru Marele Premiu de la Bahrain. Foto: Profimedia

Campionatul Mondial de Formula 1 va debuta în acest weekend, cu Marele Premiu al Bahrainului de pe circuitul de la Sakhir. Înainte de startul în ”Marele Circ” a fost publicat clasamentul salariilor piloților. Iată ce sume colosale încasează aceștia.

Care este cel mai mare salariu din Formula 1

Noul sezon din Formula 1 începe cu Marele Premiu al Bahrainului. Va fi cel mai lung sezon din istoria ”Marelui Circ”, cu un total de 24 de curse. Sezonul 2023 a fost cel mai lung de până acum, cu 22 de curse. Înainte de startul noului Campionat Mondial de Formula 1, a fost făcut public clasamentul salariilor piloților.

Olandezul Max Verstappen, campionul mondial en titre, şi britanicul Lewis Hamiton domină clasamentul salariilor. Pilotul echipei Red Bull, care a făcut legea în ultimele trei sezoane din ”Marele Circ”, încasează un salariu anual de 51 de milioane de euro, aproape de şase ori mai mult decât coechipierul său mexican, Sergio Perez, cu 9 milioane de euro.

Max Verstappen este urmat de Lewis Hamilton, deţinătorul recordului de titluri cucerite în Formula 1 (şapte), la egalitate cu legendarul Michael Schumacher. Britanicul primeşte 44 de milioane de euro pe sezon la echipa Mercedes, de care se va despărţi însă la finalul sezonului 2024. Din 2025 acesta va concura sub culorile scuderiei Ferrari.

Sume colosale în Formula 1. Topul salariilor piloților din ”Marele Circ”

Max Verstappen, campion mondial de Formula 1. Foto: Profimedia

Cine primește cel mai mic salariu

Podiumul salariilor din Formula 1 este completat de monegascul Charles Leclerc (Ferrari), remunerat cu 28 de milioane de euro pe an la scuderia de la Maranello.

Vezi și: Pedeapsă teribilă pentru hoții care i-au furat ceasul unui pilot de Formula 1. Au primit ani grei de închisoare

Pilotul cu cel mai mic salariu de pe grilă este americanul Logan Sargeant, care încasează 800.000 de euro pe an la echipa Williams, conform datelor prezentate de ziarul Het Laatste Nieuws, preluate de Agerpres.

Clasamentul salariilor piloţilor din Formula 1

  • 1. Max Verstappen (Red Bull) 51 de milioane de euro
  • 2. Lewis Hamilton (Mercedes) 44 milioane
  • 3. Charles Leclerc (Ferrari) 28 milioane
  • 4. Lando Norris (McLaren) 18 milioane
  • 5. Fernando Alonso (Aston Martin) 17 milioane
  • 6. Geroge Russell (Mercedes) 14 milioane
  • 7. Carlos Sainz jr (Ferrari) 11 milioane
  • 8. Sergio Pérez (Red Bull) 9 milioane
  • 9. Valtteri Bottas (Stake) 9 milioane
  • 10. Esteban Ocon (Alpine) 6 milioane
  • 11. Pierre Gasly (Alpine) 6 milioane
  • 12. Daniel Ricciardo (Visa Cash App RB) 3,5 milioane
  • 13. Oscar Piastri (McLaren) 3,5 milioane
  • 14. Kevin Magnussen (Haas) 3 milioane
  • 15. Lance Stroll (Aston Martin) 2,7 milioane
  • 16. Alexander Albon (Williams) 1,8 milioane
  • 17. Nico Hulkenberg (Haas) 1,5 milioane
  • 18. Guanyu Zhou (Stake) 1,5 milioane
  • 19. Yuki Tsunoda (Visa Cash App RB) 870.000
  • 20. Logan Sargeant (Williams) 800.000

Pauza de vară va fi între 28 iulie, după cursa de la Spa Francochamps, până în weekendul 23-25 august, când are loc Marele Premiu al Olandei.

Vezi și: Calvar pentru piloți la Marele Premiu de Formula 1 din Qatar. Unii au vomitat, alții au leșinat: ”A fost ca în iad”

21 de victorii din 22 de curse a avut Red Bull în sezonul trecut. Doar Ferrari (Carlos Sainz) a reușit să oprească dominația Red Bull.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele