26 feb. 2024 | 13:58

Ce este hidrogenul auriu, sursa de energie aproape infinită. Cum ne-ar face viața mai ușoară

ACTUALITATE
Ce este hidrogenul auriu, sursa de energie aproape infinită. Cum ne-ar face viața mai ușoară

Geologii din întreaga lume anunță o nouă eră în enrgie, iar pionul principal este reprezentat de „hidrogenul auriu”, o resursă naturală prețioasă și până acum neglijată.

O nouă sursă de energie

Conform unui raport publicat de Financial Times, cercetările indică faptul că sub suprafața Pământului se află rezerve imense de hidrogen, oferind o sursă de energie curată ce ar putea să acopere necesitățile globale pentru sute de ani.

Potrivit unui studiu realizat de US Geological Survey, rezervoarele subterane conțin până la 5 trilioane de tone de hidrogen.

Deși o mare parte dintre aceste resurse sunt inaccesibile în prezent, accesul la chiar câteva procente din total ar fi suficient pentru a satisface cererea mondială.

Hidrogenul, utilizat drept combustibil sau materie primă în diverse industrii, inclusiv în producția de îngrășăminte, a fost în mare parte obținut din surse convenționale, precum gazele naturale sau prin electroliza apei cu energie regenerabilă.

Cu toate acestea, descoperirea recentă a hidrogenului natural, cunoscut și sub numele de hidrogen auriu sau alb, ar putea revoluționa complet industria energetică.

Experții consideră că acest tip de hidrogen ar fi mai curat și mai ieftin de produs comparativ cu alte variante.

Perspectivele sunt încă și mai promițătoare, deoarece hidrogenul geologic oferă o soluție pentru producerea de energie curată fără a emite cantități semnificative de carbon.

Un pas important în lupta cu schimbările climatice

Acest lucru ar putea reprezenta un pas semnificativ în lupta împotriva schimbărilor climatice și ar putea reduce dependența de sursele de energie fosile.

Cercetătorii au descoperit că hidrogenul este produs în cantități semnificative în unele regiuni atunci când mineralele bogate în fier reacționează cu apa, în condiții geologice specifice.

Tot mai multe rezerve de hidrogen natural sunt identificate în întreaga lume, inclusiv în locuri precum mina de cromit Bulqizë din Albania sau satul Bourakébougou din Mali, care devine o adevărată oază a hidrogenului natural.

Cu toate acestea, este important să se evalueze cu atenție impactul exploatării acestor resurse asupra mediului înconjurător și asupra comunităților locale.

Investițiile în cercetare și tehnologii sustenabile ar putea asigura faptul hidrogenul auriu va deveni o parte vitală a mixului energetic global, contribuind la o lume mai curată și, evident, mai sustenabilă.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele