19 feb. 2024 | 10:07

Sorana Cîrstea a mai dat o lovitură! Câți bani a câștigat după ce a eliminat câștigătoarea de la Australian Open VIDEO

VIDEO VIDEO

Sorana Cîrstea (33 de ani, 22 WTA) s-a impus în fața Sofiei Kenin (25 de ani, 45 WTA), scor 6-3, 7-6 (2), în primul tur al turneului WTA de la Dubai.

Sorana Cîrstea nu mai vrea să joace pentru naționala României

Racheta numărul 1 a României, cel puțin până se va afla verdictul de la TAS, legat de Simona Halep și suspendarea ei pentru patru ani, se simte foarte bine în ultima perioadă și pare în cel mai bun moment al carierei. Sorana a decis de un timp să se concentreze 100% pe cariera ei la simlu, motiv pentru  care nu se mai prezintă la meciurile României din Billie Jean King Cup.

Desemnată ”Sportiva anului 2023” de către Federaţia Română de Tenis, în cadrul spectacolului Gala Tenisului Românesc, Cîrstea a refuzat elegant să mai revină sub stindardul României, deși George Cosac, președintele FRT, a spus că va încerca să o convingă să revină la sentimente mai bune.

Citește și: România, contraperformanță la Australian Open 2024. Nu s-a mai întâmplat așa ceva de 17 ani

Sorana Cîrstea s-a mutat la Dubai

Sorana nu și-a propus nici participarea la Jocurile Olimpice de la vară, de la Paris, semn că rămâne fidelă planului său. De altfel, Cîrstea s-a și mutat la Dubai, acolo unde are fixată o reședință încă de acum doi ani.

Prezentă în primul tur al turneului WTA 1000 de la Dubai, Sorana Cîrstea a început în forță și a eliminată duminică seară pe Sofia Kenin, nimeni alta decât cea care s-a impus la Australian Open 2020, după un meci care a durat aproape două ore.

Sportiva noastră s-a ales și cu un bonus important după acest prim pas făcut în competiția din Emiratele Arabe Unite. A primit 20.000 de euro pentru calificarea în turul doi al turneului de la Dubai, dar și 60 de puncte în clasamentul WTA.

Campioana turneului de tenis feminin din Emiratele Arabe Unite va fi răsplătită cu suma de 485.000 de euro și cu 1.000 de puncte în clasamentul mondial.

Cu un triumf la Dubai, în funcție și de rezultate, Sorana Cîrstea ar putea ajunge până pe locul 15 în clasamentul WTA. Cea mai bună clasare a Soranei Cîrstea în clasamentul mondial a avut loc în 2013, când sportiva din România s-a aflat pe poziția a 21-a.

Citește și: Sorana Cârstea a câștigat o sumă uriașă din tenis în 2023

Sorana Cîrstea a explicat de ce s-a mutat în Dubai. ”Mereu mi-am dorit asta”

Sorana a și explicat recent de ce s-a mutat din România.

”Da, așa este, m-am mutat la Dubai. De doi ani mi-am luat rezidența la Abu Dhabi, dar locuiesc la Dubai. Mereu mi-am dorit să locuiesc și în țară, dar și în afară, mai ales că sportul practicat de mine presupune să fii mereu plecat.

Mi-am dorit să locuiesc 50%-50%, adică jumătate de an în România și jumătate de an în afară. Bine, impropriu spus jumătate de an, pentru că eu călătoresc extrem de mult”, a spus Cîrstea, potrivit digisport.ro.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele