Un ceas cu alarma cu dezactivare de la distanta
Alarma de dimineata poate fi cea mai mare problema pentru multi dintre noi. Fie uitam sa o setam, fie apasam butonul de Snooze si adormim la loc.
Ei bine, LED Ramos alarm clock nu va putea fi oprit decat introducand codul pe o tastatura wireless la distanta.
Cati dintre voi au aceeasi problema ca mine? In momentul in care suna ceasul dimineata, il oprim instinctiv si adormim la loc. Singura modalitate sigura de a ne trezi este sa setam un dispozitiv la mare distanta de pat si destul de galagios pentru a ne deplasa sa il oprim.
LED Ramos alarm clock poate fi o varianta destul de eficienta in combaterea acestei probleme, in plus are un design retro foarte simpatic. Singura modalitate de a opri alarma este prin introducerea codului pe tastatura wireless care se monteaza la o distanta apreciabila fata de ceas.
LED Ramos alarm clock nu vine cu optiunea de Snooze si are back-up pe baterie pentru cei care cred ca il pot deconecta de la curent si rezolva problema alarmei. Codul implicit al tastaturii este data zilei respective, si este singura modalitate de opri alarma. Mai exista varianta de a il arunca in peretele opus patului insa cu un pret de 200 de dolari nu cred ca multi si-ar permite sa isi cumpere unul nou in fiecare zi.
Acesta a fost initial un proiect care a devenit foarte popular, reusind sa stranga 150.000 de dolari pentru a fi pus in productie. Exista deja 400 de precomenzi si numarul acestora creste pe zi ce trece. Pentru precomanda, livrabila incepand cu luna Septembrie a acestui an puteti vizita pagina proiectului aici.