Au făcut o descoperire fascinantă în casa lor: Ce au găsit acești oameni, habar n-aveau că trăiesc cu așa ceva
Niște oameni de știință au numărat fiecare specie din casa lor și au avut o surpriză uriașă. Iată ce au descoperit un ecologist, un matematician și un taxonom care au fost închiși împreună în casă, în timpul pandemiei de COVID.
Ce au descoperit în casă
Fiind închiși în casă, nu a durat mult până au început să se întrebe cu câte specii de plante și animale împart spațiul. Așa că s-au pus pe treabă numărându-le pe toate. Au ghicit că vom găsi în jur de 200–300, iar mulți dintre colegii lor au gândit același lucru.
Nu a fost nimic extraordinar în blocul lor de 400 de metri pătrați din Annerley, o suburbie din Brisbane, din Queensland, Australia. Aproximativ jumătate din bloc era ocupat de o casă cu trei dormitoare.
Ceea ce a fost extraordinar a fost numărul de specii pe care le-au descoperit acolo. După cum au arătat în studiul lor recent publicat, începând cu prima zi de izolare și continuând pe parcursul unui an, au catalogat 1.150 de specii pe proprietatea lor din centrul orașului.
Multe dintre specii erau ceea ce s-ar aștepta orice australian suburban de pe coasta de est: ibisi, curcani, kookaburra, oposumi și vulpi zburătoare. Dar, în mod surprinzător, altele fuseseră rareori înregistrate.
1.150 de specii
De fapt, trei dintre cele 1.150 de specii nu fuseseră niciodată documentate în cea mai importantă bază de date privind biodiversitatea din Australia la acel moment. Acestea au inclus un țânțar rar, un moscat și un vierme plat invaziv care poate determina scăderea populațiilor de melci nativi.
„Am găsit dușmani comuni, dar și mulți prieteni. Acel țânțar rar a fost doar una dintre cele 13 specii de țânțari pe care le-am găsit. În dulapuri erau molii de cămară și gărgărițele de cereale, dar și păianjeni care să le atace (am înregistrat 56 de specii)”, spun autorii studiului.
„Lipsa noastră de îngrijire asiduă a grădinii însemna că buruienile erau prolifice; din cele 103 specii de plante pe care le-am documentat pe proprietate, 100 erau neindigene”.
În afară de buruieni, însă, marea majoritate a speciilor erau, de fapt, native. Cei doi copaci masivi lily-pilly au oferit umbră, adăpost și hrană, magneți pentru numeroși polenizatori și alte specii. Curtea era plină de polenizatori. De exemplu, au gasit peste 109 specii de muște.
De asemenea, au numărat 436 de specii de fluturi și molii uimitoare. Câteva erau la fel de mari ca o mână de om, dar majoritatea erau minuscule și abia se observau. Unele erau viu colorate, în timp ce altele – precum molia vampir Calyptra minuticornis – păreau plictisitoare până când au început să le studieze comportamentul.
Vezi și: Decoperirea uimitoare a oamenilor de știință. Ce se știe despre craniul imens găsit