05 dec. 2023 | 07:38

Cum se face recalcularea pensiilor în România, anunțul de la Casa de Pensii. Cine va avea cel mai mult de câștigat

ACTUALITATE
Cum se face recalcularea pensiilor în România, anunțul de la Casa de Pensii. Cine va avea cel mai mult de câștigat

În 2024, își va face simțite efectele noua lege a pensiilor. Aceasta vine la pachet cu o altă formulă de calcul pentru pensiile aflate în plată și, în multe cazuri, o majorare. Din păcate, pentru mulți pensionari, noul sistem ridică mai multe întrebări decât răspunsuri.

În speranța de a oferi un pic de liniște în sufletul pensionarilor, Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a oferit câteva lămuriri pe marginea noii legi a pensiilor și, mai ales, a majorărilor ce urmează să fie aplicate în 2024. În opinia sa, cel mai important aspect ține de punctele de stabilitate, acestea vor reprezenta cel mai important detaliu din spatele calculului noilor pensii.

Citește și: Cum se majorează vârsta de pensionare în România, care sunt condițiile de pensie anticipată fără penalizări. Detaliile oficiale de la Minister

Cum se calculează pensiile din 2024

Încercând să atragă atenția asupra unui exemplu destul de comun, oficialul a atras atenția asupra exemplului unui bărbat care a munci pentru salariul minim timp de 31 de ani și, în prezent, are o pensie minimă. Până în septembrie 2024, acesta se va bucura de creștere cu 50% a pensiei.

„Să vedem ce se întâmplă cu un bărbat care s-a pensionat conform legii 3/1977. Am ținut să să luăm aceste exemple în funcție de legea care a fost în vigoare la momentul respectiv tocmai pentru a sublinia că indiferent de momentul în care a ieșit, că vorbim de legea 3, că vorbim de legea 19, că vorbim de actuală lege, cresterile sunt la fel, vor fi în funcție de numărul de puncte și vor avea aceeași pensie.

În cazul de față am luat un bărbat pensionat în baza legii 3/1977 cu un stagiu de cotizare de 31 de ani 6 luni și 23 de zile a cărui pensie în momentul de față în plata este de 1108 lei și primește suma de 1125 de lei cât este în momentul de față indemnizația minimă socială”, a spus Baciu.

Citește și: Cum ajungi la o pensie de 20.000 de lei în România. Dovada unui sistem de pensii defectuos, confirmată de un fost procuror și ministru

Punctele de stabilitate vor fi mult mai mari în 2024, iar cei cu stagii de cotizare generoase vor avea de câștigat.

„Se vede foarte clar că pentru cei 15 ani și 28 de zile faptul că în momentul asta este la nivelul indemnizației sociale. După majorarea de la 1 ianuarie ajunge la 1.258 de lei dar rămâne tot în indemnizația socială, pentru că aici nu mai există puncte de stabilitate pentru că stagiul de cotizare este sub 25 de ani. Această persoană va rămâne la nivelul indemnizației sociale de 1.281 de lei.

O persoană a muncit 37 de ani, 7 luni și 20 de zile și are o pensie relativ mică în plata de 2257 de lei. Aici, beneficiind de indexarea de la 1 ianuarie, ajunge la 2.569 de lei

Pentru că avem 37 de ani de cotizare, la cele 38 de puncte pe contributivitate se adaugă aceste puncte de stabilitate astfel încât pensia ajunge la 3873. Aici avem o creștere spectaculoasă de 71,06% față de pensia în momentul de față în plată”, a explicat directorul Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, pentru RTV.

Anul 2024 începe cu indexarea pensiilor, majorarea cu rata inflației

„De la 1 ianuarie 2024 avem acea indexare pentru toți pensionarii în plata de 13,8% astfel încât punctul de pensie va fi majorat la 1262 de lei, dar același mecanism de indexare se aplică și indemnizației minime sociale astfel încât primește indemnizația socială de dată această de 1281 de lei.

În septembrie 2024 pentru faptul că are acești 31 de ani 6 luni și 23 de zile primește acele puncte de stabilitate. 2,5 puncte pentru faptul că este peste 25 de ani, mai are 0,75 puncte pentru că este peste 30 de ani, iar pentru cele 6 luni mai primește 0,375 de puncte, aceste puncte se adaugă la numărul total de puncte calculat pe contributivitate. Cuantumul pensiei 1675 de lei și observăm că față de pensia în plata este o creștere de 51,17%”, a precizat președintele Casei Naționale de Pensii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele