18 apr. 2012 | 15:15

Tastatura Logitech pentru iPad: Autonomie de 6 luni, chipurile

ACTUALITATE
Tastatura Logitech pentru iPad: Autonomie de 6 luni, chipurile

Logitech a anuntat un nou accesoriu pentru iPad-urile de generatie 2 si 3, care vine cu o durata de utilizare de laudat la o singura incarcare. Este vorba despre o tastatura externa care poate sa tina chiar si sase luni de utilizare si mai aduce si o serie de functii interesante.

Evident, totul are o limita, chiar si minunata tastatura Logitech: promisiunile companiei sunt valabile doar daca tastatura este folosita maxim 2 ore pe zi. Aceasta include aceiasi magneti care se gasesc pe Smart Cover-ul oficial de la Apple, ceea ce inseamna ca va tine tableta perfect atasata pe durata utilizarii. Conexiunea se face prin Bluetooth, iar carcasa ei din aluminiu ultra-subtire va putea fi folosit si ca protectie pentru display.

Mai mult, asemeni protectiei oficiale, in momentul in care iPad-ul atinge tastatura, acesta intra in Stand-By, iar cand sunt despartite, se porneste automat.

Lansarea noii tastaturi va avea loc in cursul acestei luni si va veni un pret recomandat de 100 de dolari/euro.