22 nov. 2023 | 07:37

Majorarea pensiilor în 2024, ”o bombă nucleară în economie”. Avertismentul unui fost premier care îți dă de gândit

ACTUALITATE
Majorarea pensiilor în 2024, ”o bombă nucleară în economie”. Avertismentul unui fost premier care îți dă de gândit

Foarte mulți pensionari s-au entuziasmat în această săptămână, după adoptarea legii care, pentru cei mai mulți dintre ei, se va reflecta în două majorări semnificative de pensii din 2024. Din păcate, cu această ocazie, un sistem de pensii care oricum nu era sustenabil pe termen lung, pare să fi fost îngropat de dragul campaniei electorale.

Cel mai recent avertisment pe marginea acestui subiect vine de la fostul premier al României, Florin Cîțu. Oficialul, fără niciun fel de emoții, a clasificat-o ca fiind o lege electorală care, printre altele, va duce la relații mai strânse cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Nu de alta, dar vom ajunge să depindem la nivel național de instituția financiară, din cauza instabilității financiare și a deficitului bugetar acut.

Citește și: Vestea dimineții pentru pensionarii români, direct de la Minister. Pensiile din 2024, ”o formă de respect pentru români”

Creșterea pensiilor, o nouă lovitură pentru mediul de afaceri

După cum a explicat Florin Cîțu, noua lege a pensiilor a primit aviz de aprobare din partea Ministerului de Finanțe cu o singură condiție, majorarea taxelor. Nu de alta, dar nu există bani pentru această creștere fabuloasă. Ca să înțelegi problemele, este suficient să te uiți la ultimele două luni din acest an, în care România se află în incapacitate de acoperi alocările bugetare pentru investiții din cauza lipsei de fonduri.

În opinia fostului premier, țara se confruntă deja cu un faliment financiar în 2023, iar în 2024 tocmai s-a adoptat o lovitură și mai mare pentru economie. Nu în ultimul rând, dincolo de marketingul populist al lui Marcel Ciolacu, după cum explică Cîțu, pensiile s-ar fi majorat oricum de la 1 ianuarie 2024. Exista deja o lege în acest sens de mult timp.

Citește și: Se schimbă legea pensiilor în România, s-a votat. Toți pensionarii trebuie să știe ce se întâmplă cu banii lor

Pensiile majorate, o lovitură nucleară în economie în 2024

„Noi suntem în faliment în 2023, dar aruncăm această bombă nucleară în economie în 2024. Pentru români trebuie să fie foarte clar că pensia ar fi crescut de la 1 ianuarie oricum cu 13,8%. Nu era nevoie de această lege electorală a lui Marcel Ciolacu. (…)

Mai sunt câteva filtre: președintele Iohannis dacă este responsabil o va retrimite în Parlament, dacă pe președinte îl interesează bunăstarea românilor și stabilitatea economică a României va retrimite această lege în Parlament și va fi refăcută pentru a intra în bugetul de anul viitor, Comisia Europeană, la fel, dacă nu joacă politic ar trebui să spună nu acestui proiect de lege pentru că acea deviere de la deficit se va adânci, asta înseamnă că România va rămâne în procedură de deficit excesiv mulți ani de acum înainte și al treilea filtru care va fi cel mai dureros, piețele financiare care au început deja să ne penalizeze cu dobânzi mai mari.

Nici nu a fost promulgată această lege și dobânzile au crescut. Pentru români există doar două speranțe, Klaus Iohannis dacă e responsabil și Comisia Europeană dacă nu joacă politic. După mesajele pe care le-am văzut în ultima perioadă șansele sunt mici dar eu sper pentru că este președintele cu care eu am lucrat la PNRR și atunci era un om responsabil să revină cu această lege în Parlamentul României.

Șansele sunt mici dar este important să își aducă aminte că dacă trece această lege va arunca în aer și va fi responsabil alături de PSD și de cei care au votat de distrugerea bugetului României”, a declarat el în cadrul unui interviu acordat pentru B1 TV.

Una peste alta, Florin Cîțu a concluzionat că, în mod realist, sunt șanse mari ca această lege să nu se aplice niciodată, pentru că nu există resurse financiare disponibile.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele