13 nov. 2023 | 07:00

Românii nu-și mai permit să-și cumpere locuințe și se simte la prețul chiriilor. O altă bulă imobiliară se simte în România și nu numai

ACTUALITATE
Românii nu-și mai permit să-și cumpere locuințe și se simte la prețul chiriilor. O altă bulă imobiliară se simte în România și nu numai

Piața imobiliară din România nu mai este de mult timp sustenabilă când vine vorba de prețurile de achiziție pentru apartamente. Așa am ajuns în situația în care românii nu-și mai permit o locuință, nici măcar cu credit pentru 30 de ani și se orientează către închiriere, unde au crescut de asemenea prețurile.

Realitatea studențească reprezintă un factor foarte important în evoluția pieței imobiliare, atât în România, cât și în Europa Centrală și de Est. În contextul în care cererea pentru locuințe de închiriat în rândul tinerilor se află în creștere, prețurile se umflă și ele, mai mult sau mai puțin artificial. Ca referință, regiunea menționată include România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Polonia.

Citește și: Orașul din România în care te muți dacă te-ai săturat de București. Chirii mai mici cu 30%, te descurci și cu 3.000 de lei pe lună

Blocuri întregi, construite doar pentru închiriat

În 2021, în Cehia și Polonia a luat amploare un trend imobiliar al locuințelor construite exclusiv pentru închiriere. Acum, vedem aceleași proiecte rezidențiale și în România sau Serbia, conform unei noi analize Colliers citată de Economedia.ro. În mare parte, acestea sunt destinate tinerilor, în special studenților, dar oricine se poate muta în noile apartamente.

Pentru context, în București, există aproximativ 2.500 de locuri de cazare în căminele studențești, o valoarea similară cu Cehia, unde sunt jumătate din numărul de studenți din Capitala noastră. Cu alte cuvinte, nu ai cum să te bazezi pe ce îți pune la dispoziție statul și învățământul autohton. Trebuie să te descurci singur și, nu de puține ori, o chirie decentă gravitează în jurul a 300 de euro pe lună.

Citește și: Criza imobiliară din România se simte de la numărul de autorizații de construire. Cât de gravă este explozia bulei

Piața imobiliară, influențată de studenți

În România există aproximativ 600.000 de studenți, iar cei mai mulți dintre ei stau în chirie. Astfel, construcția de locuințe private pentru închiriere se numără printre singurele idei sustenabile pe termen lung din spectrul imobiliarelor.

“Numai în București există aproximativ 175.000 de studenți care frecventează diferite facultăți, însă oferta de locuințe pentru aceștia este limitată, iar căminele private reprezintă o soluție alternativă de cazare care poate răspunde cererii crescute. Spațiile de cazare din căminele universităților nu depășesc 40.000 de locuri, iar în căminele private mai sunt disponibile încă circa 2.500 locuri”, conform Colliers.

„După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfășurat la distanță și piața căminelor studențești a fost practic înghețată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre-pandemică. În contextul acestei evoluții, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din București și regiunea ECE a cunoscut schimbări și oportunități semnificative.

Este evidentă cererea foarte mare pentru spații de cazare private în București, care oferă studenților opțiuni moderne și flexibile de cazare, și la fel de evident este și interesul în creștere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunități de dezvoltare pe piața locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unități de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unități în Bucuresti, și Republica Cehă, cu peste 2.100 de unități, conduc în acest segment al pieței imobiliare“,  punctează Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Citește și: Scad prețurile apartamentelor din România, este inevitabil. Avertismentul experților despre efectul inflației, al cursului de schimb

Cum sunt chiriile în România, dar în Europa Centrală și de Est

„Prețurile închirierilor pentru cazările studențești private în regiunea ECE variază între 150 și chiar peste 700 de euro pe lună, cu o medie de circa 300 de euro pe lună. În București, prețurile se situează în partea inferioară a acestui interval, începând de la o chirie de circa 150 de euro și crescând la peste 300 de euro pentru o cameră individuală. Având în vedere numărul considerabil de studenți din marile centre universitare, se constată o criză a locurilor în căminele studențești.

Astfel, studenții caută alternative de cazare, punând presiune pe piața rezidențială pentru închiriere în special în perioada august-septembrie, cele mai căutate fiind în general locuințele cele mai mici, dar și apartamentele pe care le pot împărți împreună cu alți colegi. Această evoluție indică un potențial imens în țările ECE pentru segmentul căminelor studențești private”, subliniază Gabriel Blăniță.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele