08 nov. 2023 | 09:33

Se schimbă Codul Rutier în România, din nou. Lovitura pentru tinerii amatori de electrice, noua vârstă minimă

ACTUALITATE
Se schimbă Codul Rutier în România, din nou. Lovitura pentru tinerii amatori de electrice, noua vârstă minimă

România se află în continuare pe prima poziție din Europa când vine vorba de accidente soldate cu victime pe străzile patriei, iar trotinetele electrice și bicicletele încep să joace un rol important în această statistică îngrijorătoare. Din acest motiv, este importantă actualizarea Codului Rutier.

Un nou proiect de lege care a primit raport de adoptare în Camera Deputaților speră să introducă în Codul Rutier obligativitatea vârstei minime de 16 ani pentru conducerea unei biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice din România. În plus, în cazul trotinetelor închiriate în regim de self-service, când faci plata în aplicația de mobil, vei fi nevoit să completezi un chestionar de legislație rutieră format din 5 întrebări obligatorii.

Citește și: Se schimbă Codul Rutier, conduci și motociclete cu permisul de conducere categoria B. De ce este o problemă, care sunt riscurile

Amenzi usturătoare pentru românii care ignoră legea

Conform noului proiect de lege, se schimbă și definiția trotinetei electrice cu această ocazie, aceasta devenind un “vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW”.

“Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani”, se arată într-un amendament al Comisiei juridice la acest proiect.

Dincolo de detaliile care vizează utilizatorii acestor mijloace de transport, bicicletele, trotinetele electrice și mopedele de pe drumurile publice, acestea trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant – fluorescente. Altfel, este interzisă circulația lor.

Citește și: Noi amenzi de la Poliția Locală, confirmate. Nici măcar amatorii de trotinete nu mai scapă de sancțiuni

Nu mai scapi fără cască pe bicicletă sau trotinetă electrică

“Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor. În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii referitoare la legislaţia rutieră”, mai arată proiectul.

În mod previzibil, încălcarea prevederilor menționate mai sus vine la pachet cu sancțiuni usturătoare, dar acestea din urmă vor fi definite săptămâna viitoare de către deputații din Comisia juridică a Parlamentului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele