Tesla de 25.000 de euro la care ai visat dintotdeauna, mai aproape de realitate. Se va produce în Europa și te face să uiți de Dacia Spring
Cea mai ieftină mașină Tesla construită vreodată va avea un preț de pornire de 25.000 de euro și va ieși pe ușile fabricii gigantului din Germania, conform datelor obținute de Reuters. Noul model încearcă să concureze cu cele mai accesibile autoturisme electrice, printre care și Dacia Spring.
Cota de piață a Tesla pe piața de mașini electrice a avut foarte mult de suferit în ultimii ani, odată cu introducerea pe piața din Europa a mai multor autovehicule accesibile pe același segment de piață. Deși a aplicat mai multe reduceri de prețuri la modelele consacrate din portofoliu, compania condusă de Elon Musk încearcă să facă o treabă și mai bună în a concura cu mașinile electrice ieftine.
Citește și: Tesla își schimbă strategia: Ce se întâmplă cu prețurile pentru mașinile electrice
Cea mai ieftină Tesla, confirmată
O sursă apropiată de fabrica Tesla de la Berlin a confirmat pentru Reuters că gigantul american urmează să creeze un autoturism electric de 25.000 de euro la respectiva uzină. Nu este foarte clar când va începe producția efectivă, iar având în vedere că nu există un departament de comunicare al constructorului, o poziție oficială pe subiect nu există momentan.
În orice caz, anunțul vine la câteva zile după vizita de vineri a lui Elon Musk la fabrica din Gruenheide, în care a mulțumit angajaților pentru efortul depus, după cum se poate vedea într-o înregistrare postată pe X. Aparent, în aceeași întâlnire a fost făcută și mențiunea referitoare la Tesla de 25.000 de euro.
Cea mai ieftină mașină electrică de la Tesla în prezent
La momentul de față, în Germania se produce și Tesla Model Y, cel mai bine vândut EV din Europa. Pe de altă parte, concurența este foarte acerbă pe acest subiect. Doar luna trecută, Stellantis, al treilea producător auto la nivel global, a dezvăluit Citroen e-C3, o altă mașină electrică entry-level cu un preț de pornire de 23.300 de euro. Acesta din urmă încearcă să concureze cu ce iese din China pe segmentul de electrice.
Printre altele, noul e-C3 va fi o concurență serioasă pentru Dacia Spring, o altă creație chinezească pe care mulți o văd ca provenind din România. La momentul de față, prețul mediu al unei mașini electrice este de aproximativ 30.000 de euro.