26 oct. 2023 | 08:17

Ambasadorul Israelului, despre posibilitatea de a izbucni un Al Treilea Război Mondial. „Atacurile Hamas au fost planificate meticulos”

ACTUALITATE
Ambasadorul Israelului, despre posibilitatea de a izbucni un Al Treilea Război Mondial. „Atacurile Hamas au fost planificate meticulos”

Ambasadorul Israelului la București, Reuven Azar, a vorbit despre posibilitatea de a izbucni un Al Treilea Război Mondial și a declarat că gruparea teroristă Hamas trebuie să fie distrusă, deoarece este un pericol și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa.

Ambasadorul Israelului, despre atacurile Hamas. Ce le-a fost promis teroriștilor

Ambasadorul Israelului a spus că nu are informații despre cei peste 200 de ostatici luați de Hamas din Fâșia Gaza, pentru că gruparea refuză să ofere informații sau să coopereze cu Crucea Roșie.

El a precizat că imaginile de pe camerele pe care le-au avut unii dintre teroriști a văzut „cele mai atroce lucruri pe care îți imaginezi că un om le-ar putea face”, printre victime numărându-se inclusiv copii și femei însărcinate.

„Ce am mai descoperit este că lucrurile astea nu rezultă din furie, ci e rezultatul unei planificări meticuloase. Fiecare dintre acești teroriști cunoaște cine sunt oamenii din aceste comunități. Teroriștii știau cine în ce casă locuiește, numele lor și aveau ordine în arabă pe cine să omoare și pe cine să răpească”, a spus ambasadorul, conform digi24.ro.

Reuven Azar a adăugat că a aflat din interogatorii că teroriștii erau răsplătiți – li se promiteau 10.000 de dolari și un apartament gratuit pentru fiecare ostatic pe care îl aduceau.

Ambasadorul Israelului, acuzații la adresa Iranului

De asemenea, ambasadorul Israelului la București a spus că amenințarea Hamas reprezintă un pericol nu doar pentru țara lui, ci și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa.

În plus, Reuven Azar a acuzat Iranul că finanțează și sprijină Hamas, Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen, milițiile din Irak, care atacă acum bazele americane și multe alte forțe din Siria, într-o încercare de a crea infrastructura militară pentru a distruge Israelul.

„Dacă aleg să ne atace, atunci vom riposta. Am ripostat deja în ceea ce privește anumite incidente de la graniță, în care Hezbollah, dar și agenți, teroriști Hamas au tras asupra forțelor noastre.

Am omorât zeci de teroriști Hezbollah și Hamas și îi avertizăm că, dacă vor continua și dacă vor intensifica atacurile, Libanul va fi distrus. Nu vrem să facem asta. Le-am spus acest lucru și iranienilor.”, a adăugat ambasadorul.

Ambasadorul Israelului, despre Al Treilea Război Mondial

În ceea ce privește posibilitatea de a izbucni un Al Treilea Război Mondial, ambasadorul Israelului la București a spus că deocamdată conflictul este izolat, în principal, în Fâșia Gaza, și că Israelul este hotărât să-l mențină așa.

„Nu sunt un profet, nu sunt fiul unui profet, dar (românii, n.r.) vor putea trage concluzia din ceea ce am spus deja. Vă pot spune că, în acest moment, în ciuda unor încercări ale Iranului să creeze imaginea unui atac pe mai multe fronturi asupra Israelului, nu asta se întâmplă cu adevărat.

Atât Statele Unite, cât și Israel folosesc forța și transmit un mesaj foarte clar iranienilor să nu escaladeze conflictul. Sunt încrezător că putem realiza acest lucru. Dacă nu, atunci va fi un conflict major, dar tot izolat în Orientul Mijlociu. Nu am văzut nicio altă țară din lume declarând că va apăra Iranul sau orice alt intermediat al Iranului.”, a spus Reuven Azar.