Reciclarea bateriilor, o prioritate: De ce trebuie rezolvată această problemă
Sectorul de reciclare a bateriilor pentru mașinile electrice din Uniunea Europeană (UE) va avea nevoie de investiții de 9 miliarde euro pentru extinderea capacităților până în 2035.
Asta spune raportul „EU recycling market” realizat de PwC, conform Economedia.
O prioritate
„Reciclarea bateriilor a luat avânt în ultimul an, cu multe companii mari care au anunțat diverse inițiative în domeniu. În condițiile în care aproximativ 40% din toate vehiculele ușoare ar putea fi electrice până în 2030 sunt necesare investiții masive în capacități de reciclare. Deși este foarte reglementat, sectorul de reciclare poate deveni o afacere viabilă, estimările arătând că poate genera venituri de opt miliarde euro”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Liderul serviciilor pentru industria auto din cadrul PwC România.
Producția de baterii pentru mașinile electrice din UE va ajunge la circa 900 GWh până în 2030. În prezent, centrele specializate pot acoperi un volum de baterii de 5 GWh, iar până în 2030 se estimează o creștere a cererii de reciclare de 20 de ori, la 100 GWh, impulsionată în principal de deșeurile fabricilor de baterii și mașini electrice.
Citește și Descoperire fabuloasă pentru industria bateriilor: ce a reușit să producă o echipă de cercetători
Din 2030, când primul val de electrificare va ajunge la sfârșitul ciclului de viață, cererea de reciclare va crește de încă zece ori. În cifre, estimările arată că până la 1.000 GWh de baterii vor fi scoase din uz până în 2040.
De asemenea, potrivit raportului, mai multe produse reciclate disponibile la costuri competitive vor avea un impact pozitiv asupra prețurilor bateriilor, care ar putea scădea cu până la 20%, stimulând în continuare procesul de electrificare și piața de reciclare.
UE a revizuit legislația în acest an
Cu reglementări stricte încă din 2013, Coreea de Sud și China sunt lideri în ceea ce privește reciclarea bateriilor, ratele actuale ajungând la aproximativ 90%.
Ca urmare a reglementărilor din Asia, UE și-a revizuit cadrul de reglementare în acest an, printre altele, impunând o eficiență de reciclare de 70% începând cu 2031.
Citește și Bateriile auto se schimbă radical: inovația care dă peste cap piața mașinilor electrice
Până în prezent, directiva UE privind bateriile stipula o rată de reciclare de 55%. Regulamentul revizuit al UE stabilește obiective de eficiență și rate de reciclare pentru fiecare material critic și un nivel minim de utilizare a materialelor reciclate.