18 oct. 2023 | 22:08

Dan Șucu, vedetă în presa din Anglia. „Renașterea Rapidului”

SPORT
Dan Șucu, vedetă în presa din Anglia. „Renașterea Rapidului”

Dan Șucu este decis să schimbe radical clubul Rapid și să-l transforme într-o grupare care să se finanțeze din veniturile proprii, fără ajutor din partea acționarilor. Omul de afaceri a expus din nou acest plan și în interviul pe care l-a acordat unor jurnaliști din Anglia, cărora le-a dat o mulțime de detalii financiare.

Dan Șucu, interviu spectaculos în presa din Anglia

Dan Șucu își dorește foarte tare ca clubul Rapid să se finanțeze din propriile venituri și visează chiar o listare la bursă. Multe dintre aceste planuri au fost privite cu reticență de mulți specialiști din fotbalul românesc și chiar de unii fani. Acționarul principal merge însă mai departe pe acest drum și a spus acest lucru, clar și răspicat, chiar și în interviul pe care l-a acordat unor jurnaliști din Anglia. Titlul materialului din offthepitch.com este: „Renașterea Rapidului. Cum un milionar din mobilă construiește un viitor strălucit fotbalului românesc”. Iar omul de afaceri a dezvăluit care este modelul de afacere pe care vrea să-l implementeze la clubul de lângă Podul Grant.

„Consider că, pentru a câștiga campionatul, sau pentru a fi în primele trei, bugetul de care ai nevoie trebuie să fie creat prin club, prin obiecte personalizabile, biletele, drepturi TV și multe altele. Cu siguranță, Rapid a fost ajutată de guvern, atunci când a fost construit stadionul nou.

Câteva luni mai târziu după investiția inițială a lui Angelescu, un stadion nou de 14.000 de locuri a fost anunțat, pentru a servi Campionatului European U-21”, a declarat acționarul clubului Rapid.

Calculele lui Dan Șucu, în fața jurnaliștilor din Anglia

Dan Șucu s-a simțit ca „peștele” în apă în momentul în care a vorbit despre finanțe și nu despre fotbal. A făcut calculele și a scos la iveală câteva cifre foarte interesante.

„Campionii domestici câștigă în jur de 3,5 milioane, banii scăzând cu 100.000 de euro per loc final. Piața TV autohtonă este diversificată, populația României este de 19 milioane, iar fotbalul este sportul numărul unu, și cu toate acestea, potențialul de creștere nu este atât de mare.

Biletele, sponsorizările și obiectele personalizabile devin astfel foarte importante. Costurile sunt deocamdată decente, un salariu fiind de exemplu 13.000 de euro per fotbalist”, a declarat acționarul principal al Rapidului.

Dan Șucu a devenit acționar majoritar al clubului Rapid în vara anului 2023 și a ajuns să dețină un pachet de 70%. Omul de afaceri a spus într-un interviu că are o avere de aproximativ 500 de milioane de euro.