Philips da motive de bucurie pasionatilor de gaming 3D
Faptul ca multe experiente 3D sunt mai placut de urmarit intr-o sala de cinema nu poate fi contestat de nimeni. In schimb, cand vine vorba de gaming 3D, putine lucruri se pot compara cu experienta unui monitor 3D de 27”.
Pe acest lucru a mizat Philips cand a adus in Romania un nou monitor 3D cu o diagonala de 27 inci intitulat Philips 273G. Noul model, pe langa faptul ca afiseaza imagini 3D iar pentru asta vine cu ochelari activi in cutie, integreaza si cateva porturi HDMI 1.4a pentru a-l folosi si in combinatie cu un PS3, de exemplu. Rezolutia nativa a panoului este Full HD 1920 x 1080 iar aparent, tehnologia folosita la realizarea ecranului este una dintre cele mai performante cand vine vorba de reproducere scenelor de mare viteza.
Incercand sa previna lipsa continutului 3D, exista inclusa si o aplicatie software pentru conversia continutului 2D de orice tip in continut 3D. Ca tehnologii de imbunatatire a experientei de vizualizare, 273G de la Philips vine cu tehnologia SmartContrast, Philips SmartResponse pentru un timp de raspuns minim de 2 ms si nu in ultimul rand SmartImage. Acesta din urma identifica tipul de continut afisat pe ecran si modifica in timp real parametrii panoului prin activarea unuia din 4 moduri de afisare: Birou, Imagine, Divertisment sau Economic.
Ca un detaliu mai rar intalnit poate fi luata in calcul ajustarea parametrilor de functionare cu ajutorul mouse-ului.
Ca pret orientativ, merita sa aveti in vedere nivelul de 1999 lei.