03 oct. 2023 | 13:13

Ce efect are consumul de morcovi asupra pielii. Moda care a ”încins” internetul, legătura cu bronzarea

ACTUALITATE
Ce efect are consumul de morcovi asupra pielii. Moda care a ”încins” internetul, legătura cu bronzarea

O nouă modă face furori pe internet, după ce o vlogeriță cunoscută a „decretat” consumul de morcovi ca având același efect asupra pielii precum bronzul obținut dacă ai sta la plajă. Deși există anumite efecte asemănătoare celor susținute de influenceriță, este mai bine să știm adevărul științific din spatele unor asemenea afirmații.

Moda care a făcut furori pe internet

Consumul de morcovi a devenit noul trend pe internet, după ce o cunoscută vlogeriță, cu circa 526.000 de urmăritori pe TikTok, a susținut că se poate obține o nuanță bronzată a pielii fără a te mai expune radiațiilor UV dăunătoare, dacă ai sta la plajă.

Mai precis, utilizatoarea isabelle.lux a postat un clip în care spune că dacă mănânci trei morcovi pe zi „vei străluci din interior spre exterior”, bucurându-te de un bronz radiant al pielii. Ca în multe asemenea cazuri de „sfaturi” de înfrumusețare, este bine, totuși, să cunoaștem și adevărul oferit de știință.

Citește și: Experții trag un semnal de alarmă, după ce un sfat despre cum să te bronzezi rapid de pe TikTok a devenit viral

Dar, într-adevăr, consumul de morcovi își poate schimba colorația pielii, dar numai dacă mănânci cantități foarte mari. În plus, nici nu este recomandabil să faci așa ceva, pentru că „bronzul” va arăta cu totul altfel decât sperai.

Ce efect are consumul de morcovi, de fapt

Astfel, carotenoizii sunt pigmenții naturali responsabili pentru culorile roșu, portocaliu și galben din fructe și legume. Ele acționează ca vopseaua naturii, dând acestor alimente nuanțe vibrante. Dintre diferitele carotenoide, beta-carotenul este cel responsabil pentru culoarea portocalie izbitoare a morcovilor.

Citește și: Ce se întâmplă dacă mănânci prea mulți morcovi. Moda face furori pe internet, dar puțini stiu efectele

Consumat în cantități suficiente – circa 30 de mg/zi – își poate „dărui” ceea ce se cheamă carotenodermie, adică decolorarea în galben a pielii.

„Carotenodermia dă pielii o pigmentație galben-portocalie care nu este deloc aceeași cu culoarea bronzului natural obținut prin expunerea la razele soarelui”, a scris Emily Burch, lector și profesor la Comunitatea pentru sănătate și stare de bine Lauren Ball, într-un articol din The Conversation.

„Aceasta se concentrează în palmele mâinilor, pe tălpile picioarelor și liniile de expresie ale zâmbetului de lângă nas”, a adăugat ea.

Ce afecțiune poți dezvolta

Carotenodermia afectează, de obicei, copiii și adolescenții, dar ocazional, se întâlnește și la adulți, deși este nevoie de circumstanțe speciale pentru acest lucru.

A fost și cazul unui bărbat de 47 de ani care s-a prezentat la doctor acuzând dureri de stomac și o decolorare galben-portocalie a pielii. După analize, medicii au constat că acesta avea colonul plin de materii fecale neevacuate și un nivel ridicat al enzimelor din ficat.

Citește și: Alimentul banal care ar putea dispărea din magazine. Românii nu pot găti fără el. Criza globală alimentară devine alarmantă

„Înainte de a înainta cu investigația, pacientul a mărturisit că a mâncat aproximativ câte 3 kilograme de morcovi pe săptămână pentru că urma o dietă de slăbire”, au notat medicii în raportul asupra cazului.

Deși te poate speria la prima vedere, semănând cu icterul, carotenodermia nu este periculoasă, de obicei, și se tratează prin simpla renunțare la consumul de morcovi. Dar, pe de altă parte, cu siguranță nu vei obține bronzul dorit.

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele