03 oct. 2023 | 09:34

Burse școlare 2023 – 2024. Câți bani pot primi elevii și condițiile în care îi pot pierde

ACTUALITATE
Burse școlare 2023 - 2024. Câți bani pot primi elevii și condițiile în care îi pot pierde

Bursele școlare sunt acordate conform legii referitoare la învățământul preuniversitar, care prevede și condiții în care acestea pot fi retrase temporar, pe durata unei luni sau chiar a întregului an școlar.

Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede accesul elevilor la o serie de burse este mai permisivă decât legea anterioară. De exemplu, aceasta prevede că bursele de merit pot fi acordate pentru 30% dintre elevii unei clase, fără să mai fie impusă vrei condiție de medie minimă obligatorie.

Ce burse școlare pot primi elevii

Bursele de merit menționate sunt în valoare de 450 de lei. Însă, elevii care nu promovează la toate disciplinele sau care nu obțin media 10 la purtare pierd dreptul de a mai primi acești bani.

Alte burse pe care le pot primi elevii sunt cele de excelență olimpică. Acestea au o valoare cuprinsă între 700 și 3.000 de lei și sunt acordate în funcție de performanțele elevilor la olimpiade internaționale sau naționale. Condiția pentru acordarea acestora este ca olimpicii să aibă nota 10 la purtare.

De asemenea, elevii pot beneficia de burse sociale, în valoare de 300 de lei, inclusiv în timpul vacanței de vară. Alte burse acordate elevilor sunt cele tehnologice, în valoare de 300 de lei – o formă de stimulare pe care statul o oferă elevilor care urmează cursurile învățământului tehnologic.

Mai pot fi acordate și bursele pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei. Acestea reprezintă o formă de sprijin în vederea susținerii participării la educație și prevenirii abandonului.

Condițiile în care elevii pot pierde bursele sociale

În afară de condițiile menționate cu privire la acordarea burselor de merit și a celor de excelență olimpică, legea prevede și condiții în care elevii pot pierde bursele sociale. Elevii care nu au promovat anul școlar sau cei care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate pe an pot rămâne fără aceste burse în timpul vacanței de vară.

În plus, elevii vor pierde dreptul de acordare a acestei burse dacă nu au fost admiși la liceu sau în învățământul profesional, la cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat, sau dacă repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale.

Totodată, elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

Cum pot pierde elevii alte tipuri de burse școlare

Bursele tehnologice pot fi pierdute de elevi în condiții similare. Cei care adună 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc banii pentru luna respectivă, conform avocatnet.ro.

Mai mult, bursa tehnologică nu se acordă în primele trei luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, ce conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent. Cei care rămân repetenți pierd dreptul de a primi această bursă.

Pe de altă parte, în anii școlari 2023-2024 și 2024-2025, elevii lăsați repetenți în învățământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învățământul profesional, inclusiv dual, beneficiază de bursa tehnologică.

La rândul lor, mamele minore care primesc burse pot rămâne fără banii pentru o lună în cazul în care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate.

Legea mai prevede că bursele școlare se suspendă pe perioada studiilor în străinătate, chiar dacă elevul rămâne înscris la unitatea de învățământ de pe teritoriul României. În plus, acordarea bursei încetează la pierderea calității de elev.