26 sept. 2023 | 13:25

Mii de amenzi în trafic și pierderea permisului de conducere pentru șoferii români. Campania Roadpol i-a transformat pe mulți în pietoni

ACTUALITATE
Mii de amenzi în trafic și pierderea permisului de conducere pentru șoferii români. Campania Roadpol i-a transformat pe mulți în pietoni

În cursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri  s-au implicat în activități preventive și de combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere, în cadrul programului Rețelei Europene a Polițiilor Rutiere „Roadpol Safety Days”.

Acest proiect și-a propus atât concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, cât și ca ziua de 20 septembrie 2023 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutier. În județul Hunedoara, în data respectivă nu s-a înregistrat niciun accident grav de circulație.

În perioada 16 – 22 septembrie a.c., polițiștii implicați în activitățile preventive privind siguranța rutieră pe toată rețeaua de drumuri deschise circulației publice din județul Hunedoara, au aplicat 921 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, dintre care: 319 amenzi pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit, 166 sancțiuni contravenționale pentru neutilizarea centurii de siguranță/dispozitive de retenție, 52 pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 26 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii, 11 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire, 6 pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, 10 pentru nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști, 308 contravenții pentru alte abateri la regimul rutier, 22 contravenții pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative. Urmare a activităților desfășurate, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 35 permise de conducere, dintre care: 20 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h , a vitezei maxim admise, unul pentru depășirea vitezei maxim admise cu mai mult de 70 km/h și 14 pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au constat 9 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii spun că acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, cu accent pe principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

Și în Călărași

Polițiștii cărășeni au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale unor conducători auto care nu au respectat normele legale.

Polițiștii din Caraș-Severin au derulat, pe parcursul săptămânii trecute, activități pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora, în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days. „Obiectivul acestui proiect a fost reprezentat de faptul că toți participanții la trafic trebuie să conștientizeze importanța respectării normelor rutiere pentru siguranța circulației pe drumurile publice. În urma acțiunilor din proiect, încheiate vineri, 22 septembrie, polițiștii au aplicat peste 1.500 de sancțiuni contravenționale în cazurile în care au constatat că regulile de circulație au fost încălcate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Cele mai multe sancțiuni, aproape 600, au fost aplicate pentru depășirea limitelor de viteză. În 30 de cazuri aceste limite au fost depășite cu mai mult de 50 de km/h, fapt ce a atras și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile. În total, în urma abaterilor constatate, polițiștii au reținut în vederea suspendării 75 de permise de conducere și au retras 44 de certificate de înmatriculare. Nu doar șoferii au fost, însă, sancționați, ci și 36 de pietoni și 88 de bicicliști.

Activitățile pentru siguranța rutieră au continuat și după încheierea Proiectului ROADPOL – Safety Days, în weekend, când polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale și au constatat cinci infracțiuni la regimul rutier – patru privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una privind conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.