Se taie 1 milion de pensii. Statul le dă „la bază” românilor, chiar acum la final de an
Finalul anului 2023 ne aduce perspective mai slabe pentru pensiile a aproximativ un milion de români. Vorbim despre noile prevederi fiscale ce vor aduce scăderi ale cuantumului pensiilor celor afectați.
Pentru a înțelege ce se întâmplă, amintim că Executivul de la București pregătește ample modificări fiscale ce vor intra în vigoare în perioada imediat următoare, după ce guvernanții își vor asuma răspunderea pe ele, în fața Parlamentului.
Una dintre modificările legislative de natură fiscală vizează contribuțiile la Pilonul 2 de pensii private pentru aproape un milion de muncitori din patru domenii de activitate. Este vorba despre faptul că angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară vor fi scutiți de la contribuția plății către Pilonul 2.
Pensii mai mici pentru un milion de români, inclusiv pentru angajații din Construcții
Fiind scutiți, deci nemaicontribuind, e de înțeles faptul că pensiile de care se vor bucura acești oameni când vor ieși din câmpul muncii vor fi mai mici decât ale celor ce au contribuit la Pilonul 2.
„La cei peste 700 de mii de angajați din construcții și sectorul alimentar se adaugă acum, din păcate, înca aproximativ 200 de mii de angajati din sectorul IT care nu vor mai plăti, nici ei, contribuții la pilonul 2.
Este regretabil faptul că, chiar dacă la nivel declarativ toată lumea vorbește de importanța educației financiare, astfel de măsuri dau un mesaj contrar, și anume că siguranța financiară de la bătrânețe merită a fi sacrficată pentru beneficii pe termen scurt. Din păcate, este un “cadou” care va fi achitat tot de angajați prin scăderea veniturilor lor la vârsta pensionării. Până la urmă este o formă de discriminare în sens negativ a acestor categorii profesionale”, spune Radu Crăciun, președinte Asociația pentru Pensii Administrate Privat (APAPR).
Informații din actuala legislație: pensiile Pilon 2 sunt obligatorii pentru: persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare şi contribuie la sistemul public de pensii. Ele sunt facultative persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii.