Cum îți poți recupera banii de la companiile aeriene. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Călătorii au dreptul de a primi compensații de la companiile aeriene, în anumite situații, însă doar cu respectarea unei condiții. Un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a explicat ce trebuie să facă cei care vor să își recupereze banii.
Cine are dreptul la compensații de la companiile aeriene
Călătorii au dreptul de a cere despăgubiri de la companiile aeriene în următoarele situații: anularea zborului cu mai puțin de două săptămâni înainte de data programată; întârzierea prelungită a unui zbor, de principiu de peste trei ore; respectiv refuzul la îmbarcare.
Conform legislației europene, compensațiile pot fi în valoare de: 250 de euro, pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin; 400 de euro, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 kilometri; respectiv 600 de euro – pentru toate zborurile ce nu se încadrează în regulile menționate anterior.
Într-una dintre situațiile menționate, pasagerii curselor aeriene au dreptul să primească bani de la companiile de la care au cumpărat bilete de zbor. Însă, conform reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), acest lucru este posibil doar în cazul în care călătorii depun o reclamație scrisă la compania de transport aerian sau, în funcție de fiecare situație în parte, la ANPC.
Cei care nu vor să ceară despăgubirile direct de la compania aeriană se pot adresa firmelor specializate în recuperarea despăgubirilor în cazul unor zboruri anulate sau întârziate. De multe ori, acestea percep comisioane ce se apropie și de 50% din valoarea compensațiilor.
Condiția pentru a primi compensații de la companiile aeriene
Mai exact, potrivit directorului general în cadrul ANPC Paul Anghel, călătorii au dreptul la compensații din partea transportatorului aerian doar dacă îi cer acestuia acordarea acestui drept în scris, potrivit politicii operatorilor economici.
Alternativ, directorul din cadrul ANPC a recomandat, atunci când situația o permite, depunerea unei reclamații și la ANPC. Însă, la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pot fi reclamați doar operatorii economici care au sediul în România.
Pentru cei cu sediul în afara României, respectiv în alt stat al Uniunii Europene plus Norvegia, Islanda și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, consumatorii se pot adresa Centrului European al Consumatorilor.
În plus, românii nu pot depune reclamații la ANPC dacă nu au încercat mai întâi să rezolve amiabil situația, direct cu operatorul economic care le-a vândut un bun sau au prestat un serviciu.