Cauza surprinzătoare a multor boli de inimă. Face mai multe victime decât fumatul și colesterolul, vei avea mai multă grijă
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în lume, iar România deține nedorita întâietate la acest capitol, în Europa. Astfel, 57& dintre decesele din țara noastră sunt provocate de aceste boli. Dar, dacă fumatul și obezitatea erau privite ca fiind principalii factori ce duceau la apariția acestor afecțiuni, un studiu recent a arătat că „inamicul numărul 1” trebuie căutat în altă parte, iar acesta este unul total surprinzător.
Cauza surprinzătoare a multor boli de inimă
Chiar dacă noua descoperire nu va însemna că poți fuma ori poți acumula kilograme în plus fără griji, ea te va face mult mai atent la alt tip de cauză a bolilor de inimă și a celor cardiovasculare, în general.
Un studiu dat publicității joia trecută arată că intoxicația cu plumb are, de departe, un impact mult mai mare asupra sănătății globale decât se credea anterior.
Astfel, ea contribuie la aproape 5 milioane de decese pe an, situând-o la un nivel similar de periculozitate ca și poluarea aerului, scrie sciencealert.com.
Studiul, descris ca „un semnal de deșteptare”, mai estimează că expunerea la metale toxice face ca, în țările în curs de dezvoltare, copiii să piardă, în medie, aproape 6 puncte din coeficientul de inteligență (IQ) pentru fiecare.
Poluarea cu metale a fost dovedită deja ca fiind cauza unor numeroase probleme de sănătate, în particular legate de bolile de inimă și de dezvoltarea creierului la copiii mici. În urma acestui lucru, benzina cu plumb a fost interzisă în întreaga lume.
Dar oamenii pot fi în continuare expuși la această neurotoxină puternică, prin intermediul alimentelor, vaselor de gătit, solului, fertilizatorilor, cosmeticelor, bateriilor cu plumb ale mașinilor și altor surse.
Bjorn Larsen și Ernesto Sanchez, cei doi economiști de la Banca Mondială care au realizat studiul publicat în Lancet Planetary Health, au declarat că este prima încercare de evaluare a impactului expunerii la plumb asupra deceselor în rândul copiilor cauzate de bolile de inimă și scăderea IQ-ului, atât în țările bogate, cât și în cele în curs de dezvoltare.
Face mai multe victime decât fumatul și colesterolul
Bjorn Larson, unul dintre autori, a declarat pentru AFP că atunci când el și colegul său au văzut pentru prima oară cifrele legate de acest impact letal oferite de modelele de calcul folosite, „nici măcar nu am îndrăznit să spunem în șoaptă numărul”, deoarece acesta este „enorm”.
Estimarea acestora arată că aproximativ 5,5 milioane de adulți au murit de boli de inimă, în 2019, din cauza expunerii la plumb, 90% dintre aceste decese fiind în țări cu venituri medii și mici.
Numărul este de șase ori mai mare decât estimările anterioare și reprezintă circa 30% din totalul deceselor generate de bolile cardiovasculare – principala cauză de mortalitate în lume.
„Asta înseamnă că expunerea la plumb este o cauză mai mare a bolilor de inimă decât fumatul și colesterolul”, a mai spus Larsen.
Cercetarea a mai dezvăluit că copiii sub vârsta de 5 ani pierd un total cumulat de 765 de milioane de puncte IQ din cauza intoxicațiilor cu plumb, 95% dintre aceștia provenind din țări în curs de dezvoltare. Și în acest caz, estimarea este cu 80% mai mare decât cele anterioare.
Cercetătorii de la Banca Mondială au calculat că expunerea la plumb a dus la costuri totale de 6 trilioane de dolari (6.000 de miliarde de dolari), în 2019, echivalentul a 7% din produsul intern brut global.
Pentru realizarea cercetării, cei doi experți au folosit nivelurile estimate de metale în sânge din 183 de țări luate din studiul Global Burden of Disease, efectuat pe teren, în 2019.
Mai multă grijă la calitatea vaselor de gătit
Studiile anterioare au măsurat doar impactul plumbului în raport cu bolile de inimă, doar prin prisma creșterii tensiunii arteriale. Dar cel recent publicat a analizat numeroase alte modalități prin care intoxicația cu plumb poate duce la afecțiuni ale inimii.
Eichar Fuller, președintele ONG-ului Pure Earth, a declarat că testele din țările în curs de dezvoltare privind nivelul de metale în sânge, s-au ridicat, în marea majoritate a cazurilor, la niveluri chiar mai ridicate decât cele indicate de noul studiu.
Aceasta înseamnă „că impactul negativ al plumbului poate chiar mai mare decât cel descris de ultimul raport”, a spus Fuller pentru AFP, numind studiul drept „un semnal de deșteptare”. El a adăugat că „încă suntem un pic în ceață atunci când vine vorba de a înțelege câte surse diferite de plumb pot contribui la contaminarea sângelui.
El a mai spus că o parte din „aceste piese lipsă din puzzle” au fost relevate de raportul Pure Earth, ce a analizat mostre luate de la 5.000 de consumatori de bunuri de larg consum și mâncare din 25 de țări în curs de dezvoltate ale lumii.
Raportul a arătat niveluri ridicate de contaminare cu plumb în cazul vaselor de gătit și tigăilor, vaselor ceramice, vopselurilor, cosmeticelor și chiar jucăriilor.
„Acesta este motivul pentru care țările sărace înregistrează atât de multă intoxicație cu plumb. Obiectele folosite în bucătării de aceștia oameni îi otrăvesc, pur și simplu”, a conchis Larsen.
Cu toate acestea, nu toți experții sunt convinși de rezultatele studiului. Roy Harrison, expert în sănătate și poluarea aerului, de la Universitatea din Birmingham, a declarat pentru AFP, că rezultatele sunt „interesante, dar conțin și multe incertitudini”.
El s-a referit și la modelul statistic folosit pentru prelucrarea datelor, ce nu a inclus cercetarea în teren. Harrison a pus că, deocamdată, studiul prezintă o „ipoteză interesantă”, dar a recunoscut că, în caz că rezultatele acestuia se vor adeveri, acest lucru va constitui „o problemă de sănătate publica uriașă”.