România noastră, mai „tare” ca Germania: le-am luat fața nemților la bani, acum noi „facem legea”
Germania e recunoscută la nivel european ca fiind cea mai puternică economie din regiune, însă în ultima perioadă are probleme serioase, în timp ce țara noastră pare să câștige teren și s-o devanseze în multe aspecte. De exemplu, la capitolul investițiilor străine făcute în fiecare dintre cele două țări.
Nu există multe clasamente în care să ne poziționăm în fața nemților, motorul economic european, însă nu ar trebui să ne fie rușine nici cu România, mai ales că face o figură din ce în ce mai frumoasă în multe analize realizate pe plan economic, prin comparație cu alte state occidentale.
În acest sens ne putem referi la situația investițiilor străine, care s-au prăbușit în Germania, în timp ce la noi în țară sunt pe val.
Concret, referindu-ne la cifre, în primul semestru din 2023 Germania s-a confruntat cu o veritabilă prăbușire a nivelului de investiții străine, până la 3,5 miliarde euro. Ca să ne dăm seama de amploarea tragediei, amintim că investițiile străine în Germania se cifrau la suma colosală de 34,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut.
Germania e doar o „umbră”. Nu mai are puterea de altădată, acum e rândul nostru
La noi în țară în schimb, situația stă fix invers. În România investițiile străine directe au fost de 3,93 miliarde euro în primul semestru.
Practic, putem trage concluzia că țara noastră e mai atractivă pentru investitorii străini decât este motorul economic al Europei, Germania, cel puțin în primele luni ale anului curent.
„Atunci când cancelarul şi ministrul Economiei laudă aşa-zisa atractivitate a Germaniei ca locaţie de business, asta nu se poate referi la prima jumătate a lui 2023″, spune Juergen Matthes, director de cercetare la IW.
Expertul subliniază lipsa de interes a oamenilor de afaceri străini pentru a mai intra pe piața din Germania.
„Aproape nimeni de peste hotare nu vrea să mai investească aici, condiţiile locale sunt evident mult prea negative pentru asta”, a spus Matthes.