13 sept. 2023 | 09:36

NASA a descoperit prima exoplanetă care ar putea găzdui viața. Pare acoperită de un ocean, la ce distanță e de Pământ

ACTUALITATE
NASA a descoperit prima exoplanetă care ar putea găzdui viața. Pare acoperită de un ocean, la ce distanță e de Pământ

Chir dacă încearcă, fără succes, deocamdată, să găsească semne ale prezenței vieții pe Marte, NASA a anunțat că a descoperit prima exoplanetă – denumirea dată unei planete din afara Sistemului Solar – ce ar putea găzdui viața. Corpul ceresc a fost analizat cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb ce a obținut dovezi ce indică prezența unor gaze ce sunt produse, cel puțin pe Pământ, doar de formele de viață.

NASA a descoperit prima exoplanetă care ar putea găzdui viața

Telescopul Spațial James Webb (JWST) a adăugat cunoștințelor umane prima planetă din afara Sistemului Solar ce pare că ar putea susține viața. În atmosfera ei a fost detectată apă și există posibilitatea de a fi acoperită de un ocean.

Datele obținute de JWST indică dovezi solide ale existenței dioxidului de carbon și metanului, ambele gaze putând avea origini biologice, dar nu în mod neapărat.

Însă, mult mai semnificativ este faptul că JWST a găsit indicii ale posibilei prezențe a unui alt gaz, sulfura de dimetil (DMS), care, cel puțin pe Pământ este produs doar de formele de viață.

Cercetătorii au numit exoplaneta K2-18 b, o denumire banală pentru un obiect cu un asemenea potențial de importanță. K2-18 b se află la o distanță de 120 de ani-lumină de Pământ, în constelația Leu și orbitează K2-18, o stea pitică rece, conform The Guardian.

Cu o masă de aproape nouă ori mai mare decât cea a Pământului, aceasta este, conform NASA, o exoplanetă din clasa Hycean (Hydrogen-ocean), „una care are potențialul de a poseda o atmosferă bogată în hidrogen și o suprafață acoperită de un ocean de apă”.

Pare acoperită de un ocean, la ce distanță e de Pământ

NASA a transmis că observațiile sale privind compoziția chimică a atmosferei planetei sugerează posibilitatea existenței unei lumi oceanice.

„Abundența metanului și a dioxidului de carbon și lipsa amoniacului susțin ipoteza că ar putea exista un ocean de apă sub o atmosferă bogată în hidrogen în K2-18 b”, a precizat agenția.

Aceasta a făcut aluzie și la o posibilitate și mai remarcabilă, în legătură cu potențiala descoperire a sulfurii de dimetil (DMS), care, pe Pământ, este produsă doar de organismele vii.

Cea mai mare parte a DMS din atmosfera Pământului este emisă de fitoplanctonul din mediul marin, potrivit NASA. Prezența DMS în atmosfera planetei nu a fost confirmată încă și necesită mai multe investigații.

„Descoperirile noastre subliniază importanța de a lua în considerare diverse medii locuibile în căutarea vieții în altă parte. În mod tradițional, căutarea vieții pe exoplanete s-a axat în principal pe planetele stâncoase mai mici, dar lumile Hycean mai mari sunt mult mai favorabile observațiilor atmosferice.

„Următoarele observații Webb ar trebui să poată confirma dacă DMS este într-adevăr prezentă în atmosfera K2-18 b în cantități semnificative”, a spus Nikku Madhusudhan, astronom al Universității Cambridge și autor principal al studiului NASA.

Exoplaneta, cu o rază de 2,6 ori mai mare decât cea a Pământului, dar cu o masă de aproape 9 ori mai mare, se află în ceea ce NASA numește „zonă locuibilă”, o regiune din jurul unei stele în care pot fi prezente planete cu apă lichidă.

Interiorul său conține probabil o manta mare de gheață de înaltă presiune, asemănătoare cu Neptun, spune NASA, dar probabil are o atmosferă mai subțire, bogată în hidrogen, și o suprafață oceanică. Se presupunea, deja, că planetele de tip Hycean au oceane de apă, dar pe K2-18 b este posibil ca oceanul să fie prea fierbinte pentru a fi locuibil.

Existența planetei a fost descoperită pentru prima dată de misiunea K2 a NASA în 2015, dar tehnologia îmbunătățită a lui Webb față de telescoapele anterioare a permis o analiză mai detaliată a corpului ceresc.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele