13 sept. 2023 | 08:34

Schimbările propuse după scandalul „azilelor groazei”. Cum vor fi făcute controalele

ACTUALITATE
Schimbările propuse după scandalul „azilelor groazei”. Cum vor fi făcute controalele

Schimbările propuse după scandalul „azilelor groazei”, aflate în dezbatere publică, se referă printre altele la permiterea controalelor la fața locului fără preaviz și a sesizării pe loc a organelor de cercetare penală, în cazul în care sunt observate nereguli.

SRL-urile, condiție pentru a oferi servicii de asistență socială

Modificările legislative propuse cu privire la asistența socială din țară se referă și la a le permite ONG-urilor care se ocupă de drepturile omului sau ale persoanelor cu dizabilități să monitorizeze centrele sociale și să restricționeze reacreditarea centrelor existente.

De asemenea, printre schimbările inițiate de ministerele Muncii și cel al Familiei după scandalul „azilelor groazei” se numără o acreditare mai riguroasă a furnizorilor de servicii sociale, ce presupune evaluarea pe teren.

Operatorii economici cu scop lucrativ, SRL-urile, nu vor mai putea desfășura activități de asistență socială dacă nu vor obține un atestat de întreprindere socială. Pentru a primi atestatul, acestea ar trebui să-și aloce cel puțin 90% din profitul realizat către scopul social asumat.

De altfel, licențierea serviciilor sociale va deveni mai complexă, proiectul de lege punând accent pe evaluarea pe teren a situației de fapt a solicitantului. Conform propunerii legislative, ar urma să fie făcută o inspecție la fața locului în cel mult 15 zile de la depunerea cererii de licențiere. Posibilitatea obținerii unei licențe temporare există în ambele forme ale legii, dar proiectul prevede obligativitatea efectuării a încă unei vizite pe teren cu 60 de zile înainte de expirarea acesteia.

O altă propunere după scandalul „azilelor groazei” este ca evaluarea și monitorizarea în teren să fie făcute de o echipă formată din doi inspectori sociali, fără a anunța în prealabil furnizorul de servicii sociale cu privire la data vizitei. Aceștia vor putea sesiza pe loc organele de cercetare penală, cărora le vor putea oferi probele pe care le au.

Reacreditarea centrelor sociale

O altă schimbare legislativă se referă la persoanele juridice care pot fi reacreditate ca furnizori de servicii sociale. În ceea ce le privește pe cele deja existente, pe lângă obținerea statutului de întreprindere socială, acestea vor mai trebuie să respecte și două noi prevederi, care vor fi incluse în Legea 292/2011 a asistenței sociale.

Cele două noi prevederi limitează posibilitatea de acreditare la persoanele juridice care au depus situația financiară anuală, până la nivelul anului premergător solicitării acreditării și au realizat rapoarte anuale de activitate, dacă este cazul, iar acestea sunt publice, pe pagina lor de internet.

În privința acreditării unor furnizori noi de servicii sociale, proiectul de lege introduce încă două etape, în afară de evaluare, aprobare, eliberare a unui certificat și înscrierea în Registrul electronic unic. Prima dintre acestea presupune oferirea unor servicii de consiliere a doritorilor, de către agenția județeană pentru plăți și inspecție socială.

Cea de-a doua etapă propusă este evaluarea pe teren a respectării condițiilor pe care solicitantul ar trebui să le îndeplinească pentru a fi acreditat. În ceea ce privește obligativitatea licențierii a cel puțin unui serviciu social, termenul maxim a fost redus de la trei la doi ani. Acordarea unei licențe definitive este condiționată de efectuarea a încă unei inspecții.