16 sept. 2023 | 10:22

Șapte noi specii de insecte-frunză au fost descoperite. De ce este importantă cunoașterea lor, ce le face speciale

ACTUALITATE
Șapte noi specii de insecte-frunză au fost descoperite. De ce este importantă cunoașterea lor, ce le face speciale

Nu există o „listă scurtă” pentru impresionantul număr de animale ce se pot camufla. Fie că se ascund pe o creangă, fie că pretind a fi un alt animal, mult mai periculos, natura le-a dăruit tot felul de modalități prin care au devenit maeștri ai deghizării. Recent, un grup de cercetători a putut distinge „copacii de pădure” și a descoperit nu mai puțin de șapte noi specii de insecte-frunză.

Șapte noi specii de insecte-frunză au fost descoperite

Insectele-frunză sunt cunoscute și sub numele de „frunze umblătoare” și nu vei lua niciun premiu dacă îți dai seama de ce. Ele aparțin ordinului Phasmatodea, ce mai include insecta-băț și acoperă toate artropodele ce arată ca o parte a unei plante.

Conform Societății Entomologilor Amatori, există peste 2.500 de specii din acest ordin cu o mare varietate de trăsături fizice, inclusiv pe cea care seamănă cu o frunză ruptă sau ruginie.

Acum, șapte noi specii pot fi adăugate acestei liste, mulțumită eforturilor depuse de o echipă internațională condusă de cercetători de la Universitatea din Göttingen.

Aceste creaturi ce posedă un camuflaj uluitor, în timp ce folosesc această abilitate pentru a se proteja de prădători, prezintă și o provocare unică pentru taxonomiști, care, de regulă, se bazează mult pe aparența fizică atunci când încadrează o specie nouă.

„Indivizi de la diferite specii sunt adesea considerați ca făcând parte din aceeași specie, luându-se în calcul înfățișarea fizică. Noi am putut identifica unele dintre speciile noi, bazându-ne pe caracteristicile genetice”, a explicat liderul de proiect, Dr. Sarah Bank-Aubin, într-o declarație.

De ce este importantă cunoașterea lor, ce le face speciale

De exemplu, studiul, ce a fost publicat în ZooKeys, include câteva exemplare de insecte găsite în India despre care se credea că aparțin unei specii foarte răspândite prin toată Asia de Sud-Est. Dar, după cum s-a dovedit ulterior, ele făceau parte dintr-o specie cu totul nouă.

„Descoperirile sunt importante pentru conservarea speciilor: dacă toate exemplarele din India ar muri, nu ar fi vorba doar de dispariția unui singur grup din cadrul unei specii, cum se credea anterior, ci de extincția unei întregi specii. Acest lucru că aceste specii din India trebuie protejate în mod special”, a mai declarat Bank-Aubin.

Echipa a folosit specimene pe care le-au colectat la fața locului, dar și unele ce erau înregistrate în muzee și colecții private.

Pentru co-autorul studiului Sven Bradler, multitudinea de insecte-frunză și insecte-băț ce au fost adăugate pe lista de specii noi cu această ocazie, reprezintă cea mai captivanță descoperire din cariera sa de 20 de ani ca cercetător.

„Există în jur de 3.500 de specii cunoscute de insecte-frunză și insecte-băț, dintre care doar puțin peste 100 au fost descrise. Chiar dacă e vorba doar de o fracțiune din diversitatea acestei familii de insecte, apariția lor spectaculoasă și neașteptată le fac unice”, a spus Bradler.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele