06 sept. 2023 | 19:53

I-a învățat pe români cum să scrie corect, iar o lege din Parlament i-a purtat numele. Moștenirea lăsată în urmă de omul de cultură George Pruteanu VIDEO

ACTUALITATE
I-a învățat pe români cum să scrie corect, iar o lege din Parlament i-a purtat numele. Moștenirea lăsată în urmă de omul de cultură George Pruteanu VIDEO

Cei născuți în cel târziu în anii 1990, își amintesc, cel mai probabil, de George Pruteanu, omul care ne învăța, la TVR, cum să vorbim și să scriem corect gramatical. În 2008, omul de cultură deceda, în urma unui infarct miocardic, lăsând un mare gol în urma sa.

George Pruteanu s-a născut la 15 decembrie 1947 în București. Tatăl său, Paul Pruteanu, a fost un medic și profesor universitar de origine evreiască, din Bârlad, cu interese în organizarea sistemului de sănătate și cu ramificații în istoria medicinei din Moldova.

Mama sa, Sofia Pruteanu, a fost angajată la stat. George Pruteanu a urmat studii de literatură la universitățile din Iași și București, obținând ulterior titlul de doctor în filosofie.

George Pruteanu - imagine de arhivă

George Pruteanu – imagine de arhivă din emsiunea Doar o vorbă săț-i mai spun”, la TVR1, (1997-1999 și revenită în 2006, cu doi ani înainte ca acesta să moară)

A colaborat cu multe instituții de presă din țara noastră

Începând cu anul 1972, el a scris articole și eseuri pentru diverse reviste literare, precum Convorbiri literare, Cronica, România literară și Contemporanul.

După Revoluția din 1989, a continuat să lucreze ca jurnalist și critic literar, contribuind la reviste și ziare precum Expres, Evenimentul Zilei și Dilema.

În perioada 1995-1999, a fost gazda unui program zilnic de televiziune cu durata de cinci minute, dedicat corectei utilizări a limbii române, intitulat „Doar o vorbă „săț-i” mai spun”.

Acesta a fost difuzat inițial la Tele 7 ABC (1995), apoi la Pro TV (1995-1996), și ulterior, sub numele de „Doar o vorbă săț-i mai spun”, la TVR1 (1997-1999 și din nou în 2006).

De asemenea, a avut o rubrică de critică literară în revista Dilema și a scris, în egală măsură, în rubrica „Veto” despre teme culturale și politice, de data aceasta în Curentul.

poveste-george-pruteanu-2

George Pruteanu – imagine de arhivă

George Pruteanu a caracterizat manelele drept „gunoi”

A criticat în mod deschis industria media de divertisment din România, în special în ceea ce privește programele cu o calitate scăzută și manelele, pe care le-a caracterizat ca fiind „gunoi”.

În 1996, George Pruteanu a fost ales senator de Constanța în cadrul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și a devenit membru al Senatului României.

Cu toate acestea, în 1998, a demisionat din PNȚCD și a continuat să își exercite mandatul de senator ca independent.

În perioada legislaturii 1996-2000, George Pruteanu a fost parte a grupurilor parlamentare de prietenie cu Senatul Republicii Franceze și Senatul Republicii Poloneze.

Un moment notabil din activitatea sa a fost introducerea unui proiect de lege în 1997, cunoscut sub numele de „Legea Pruteanu”, care cerea ca toate textele publice, inclusiv reclamele în limbi străine, să fie însoțite de o traducere în limba română.

Legea a fost promulgată de președintele Ion Iliescu și adoptată de Parlament în 2004 într-o formă modificată, fără să mai includă sancțiunile inițial propuse în proiectul său (Legea 500/2004).


În 2000, George Pruteanu a fost reales în calitate de senator, dar de data aceasta, din circumscripția Bistrița-Năsăud, în calitate de membru al Partidului Social Democrat (PSD).

În 2003, a părăsit PSD și s-a alăturat Partidului România Mare, candidând pentru Senat din partea Sucevei. În perioada legislaturii 2000-2004, George Pruteanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu UNESCO și Regatul Belgiei.

În această perioadă, el a avut 64 de intervenții în 50 de ședințe parlamentare și a fost membru în comisiile pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, precum și în comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

George Pruteanu a trecut în neființă la data de 27 martie 2008, în București, după ce a suferit un infarct miocardic, și a fost înmormântat în cimitirul Bellu.

A lăsat în urmă sa o moștenire unică, greu de egalat, fiind printre ultimii oameni din România îndrăgostiți, cu adevărat, de corectitudinea limbii române, fie ea scrisă sau vorbită.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele