30 aug. 2023 | 16:11

Descoperire incredibilă pe fundul Oceanului Pacific. „Sunt de origine interstelară”. Foto

ACTUALITATE
Descoperire incredibilă pe fundul Oceanului Pacific. „Sunt de origine interstelară”. Foto

O descoperire ce a fost făcută pe fundul Oceanului Pacific a intrigat lumea oamenilor de știință. Un profesor de astrofizică controversat de la Universitatea Harvard susține că este vorba despre sfere metalice de origine interstelară.

Ce susține profesorul

Marți, profesorul și astrofizicianul teoretician Avi Loeb de la Universitatea Harvard a transmis că primele analize sugerează că acele mici obiecte metalice sunt de origine interstelară. Acestea au fost recuperate în luna iunie din largul coastei Papua Noua Guinee și provin dintr-un meteorit neobișnuit, numit IM1, ce s-a prăbușit în atmosfera Pământului în 2014.

Conform astrofizicianului, micile obiecte metalice descoperite pe fundul Oceanului Pacific nu se compară cu niciun aliaj existent în sistemul nostru solar.

„Aceasta este o descoperire istorică, deoarece reprezintă prima dată când oamenii pun mâna pe materiale provenite de la un obiect mare care a ajuns pe Pământ din afara sistemului solar.

Succesul expediției ilustrează valoarea asumării de riscuri în știință, în ciuda tuturor șanselor, ca o oportunitate de a descoperi noi cunoștințe.”, a scris Avi Loeb marți pe Medium, unde a documentat expediția și studiile rezultate.

Descoperire incredibila pe fundul Oceanului Pacific. „Sunt de origine interstelara”

Sferele metalice, văzute la microscop

El și echipa lui au găsit peste 700 de sfere de dimensiuni submilimetrice. Acestea sunt atât de mici încât este nevoie de un microscop pentru a le vedea.

„Aceasta este o descoperire istorică, marcând prima dată când oamenii dețin materiale de la un obiect interstelar mare. Sunt extrem de mulțumit de aceste rezultate ale acestei analize științifice riguroase”, a declarat Hoskinson într-un comunicat.

Ce arată analizele

Din primele analize rezultă că unele sfere de pe traseul meteoritului conțin „abundențe extrem de mari” ale unei compoziții de elemente grele nemaiîntâlnite. Cercetătorii susțin că această compoziție de beriliu, lantan și uraniu, etichetată drept „BeLaU”, nu se potrivește cu aliajele terestre naturale de pe Pământ sau cu precipitațiile rezultate în urma exploziilor nucleare.

De asemenea, această compoziție nu se găsește în oceanele magmatice de pe Pământ, nici pe Lună, planeta Marte sau alți meteoriți naturali din sistemul solar.

Cercetătorii mai cred că alte elemente au fost pierdute prin evaporare în timpul trecerii meteoritului IM1 prin atmosfera terestră. Acest detaliu i-a făcut să formuleze teoria că sferele ar putea proveni dintr-un ocean de magmă de pe o exo-planetă cu un nucleu de fier din afara sistemului solar.

Specialiștii continuă cercetările pentru a stabili de unde provin obiectele în patru laboratoare de la Universitatea Harvard, Universitatea California, Berkeley, Bruker Corporation și Universitatea de Tehnologie din Papua Noua Guinee.

Teorie similară despre un alt obiect

Aceasta nu a fost prima dată când Loeb a teoretizat că un obiect interstelar care intră în sistemul nostru solar ar putea fi un artefact extraterestru. Profesorul a mai spus același lucru despre cometa Oumuamua, care a fost detectată în 2017 zburând prin sistemul nostru solar.

Loeb a emis ipoteza că această cometă, lungă cât un teren de fotbal și foarte subțire, a reușit să accelereze în timp ce se apropia de Soare. Întrucât niciun fenomen natural nu ar fi capabil de o astfel de călătorie în spațiu, Loeb sugera, că Oumuamua ar fi putut fi o navă spațială extraterestră.

Însă, un studiu recent a arătat că orbita ciudată a cometei poate fi explicată printr-un mecanism fizic ce este considerat a fi comun la multe comete înghețate: degazarea hidrogenului pe măsură ce cometa se încălzea în lumina soarelui.