Rabla Clasic și Rabla Plus 2023 – ce se întâmplă cu programul de reînnoire al parcului auto. Mai e timp doar până pe 12 septembrie
În perioada 24 martie 2023 și 20 septembrie 2024, se desfășoară în România programele Rabla Plus și Rabla Clasic. Acestea sunt menite să încurajeze și să faciliteze achiziția de autoturisme noi în rândul românilor.
Cea mai nouă etapă din programele Rabla Clasic și Rabla Plus vizează producătorii auto care activează pe piața din România. Conform datelor făcute publice de AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), aceștia se pot înscrie în programe în perioada 29 august – 12 septembrie 2023.
Ce se întâmplă cu Rabla Plus și Rabla Clasic
„Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează sesiune de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, în perioada 29 august – 12 septembrie 2023”, transmite AFM.
Ca referință, după cum au atras atenția în trecut cei de la AFM, condițiile de participare în programele Rabla Plus și Rabla Clasic, precum şi documentele pe care trebuie să le transmită solicitanţii producători/dealeri pot fi găsite în ghidurile de finanţare ale celor două programe, aprobate prin Ordinele nr. 784 şi 783/22 martie 2023, publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente programelor. După analiza înscrierilor, Administrația va publica pe site-ul instituției listele producătorilor validați în cadrul celor două programe.
În ceea ce privește celelalte particularități legate de cele două programe pentru modernizarea parcului auto din România, infograficele de mai jos de pe site-ul AFM ar trebui să funcționeze ca un ghid exhaustiv vizavi de particularitățile și datele pe care trebuie să le ai în vedere dacă vrei să profiți de Rabla. Astfel sunt explicate și situațiile în care te poți înscrie în program, câți bani primești și, mai ales, ce poți să cumperi, pentru că există restricții și pe acea zonă, mai ales când vine vorba de mașinile electrice. Nu de alta, dar până în 2023 nu exista o limită de 75.000 de euro pentru autoturismele electrice pe care le poți achiziționa prin Rabla Plus.