A construit un spital atât pentru săraci, cât și pentru bogați. Ce blestem a lăsat în urma sa filantroapa Safta Brâncoveanu VIDEO

În perioada 1835 – 1838, a fost construit Spitalul Brâncovenesc din București, iar acest lucru a fost posibil datorită filantroapei Safta Brâncoveanu. Află mai multe detalii în clipul video de mai jos!

Spitalul Brâncovenesc – imagine de arhivă

Locul unde se puteau trata atât cei bogați, cât și cei săraci

Spitalul a funcționat pe baza resurselor donate de ctitoare. Inițial, această instituție medicală a fost concepută cu scopul de a oferi îngrijire celor nevoiași, dar în timp, a crescut devenind o emininentă instituție de învățământ medical.

Safta s-a căsătorit cu banul Grigore Brâncoveanu în anul 1793 și, datorită faptului că nu au avut copii, au adoptat în luna martie a anului 1824 o fetiță pe nume Zoe Mavrocordat, fiica Catrinei Mavrocordat, soră a Saftei.

Cei doi soți au avut grijă pe parcursul vieții de biserica Sfânta Treime din Brașov, de mănăstirea Bistrița Vâlcea, de mănăstirea Viforâta și au contribuit, de asemenea, la reconstrucția bisericii Domnița Bălașa.

De ce nu s-a retras Ludovic Orban din cursa pentru alegerile prezidențiale, deși a anunțat că o va face. Ce se va alege de voturi

Singura minune a lumii antice care există și în ziua de azi, după 4.500 de ani. Marea Piramidă din Giza, cel mai vestit mausoleu din istorie

În 1832, după ce banul Grigore a trecut în neființă și a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, văduva Safta, rămasă singură, îi trimitea o scrisoare Mitropolitului Veniamin Costache, în care îl anunța de planurile sale.

La doi ani de la înființarea acestui spital, în 1840, Safta a ales calea vieții monahale, devenind călugăriță în cadrul Mănăstirii Văratec. Acest loc fusese și refugiul mamei sale, Elisabeta.

Safta Brâncoveanu a murit în anul 1857, în chilia sa de la Văratec și, așa cum și-a dorit, a fost înmormântată „afară în curtea bisericii”.

Ea dorea ca după ridicarea clădirii, spitalul să beneficieze de „resurse generatoare de venituri”. Domeniile Dăbuleni din județul Romanați, Comojeni, Nedeia și Nedeița, Măceșul și Măceșul Mare din județul Dolj și terenurile cu vii ale Cernăteștilor din județul Săcuieni au asigurat finanțarea corespunzătoare a spitalului.

De asemenea, unele case și magazine din București au avut același statut, veniturile lor fiind destinate să acopere cheltuielile pentru șaizeci de pacienți. Numărul acestor pacienți putea varia în funcție de veniturile anuale obținute din exploatarea acestor proprietăți.

Pacientii care apelau la serviciile Spitalului Brâncovenesc erau bine primiți „fără deosebire de orice nație, stare și religie și vor fi, parte bărbătească și femeiască, potrivit cu numărul paturilor”, după cum scria Safta Brâncoveanu în regulamentul de organizare interioară.

În urma unui incendiu, spitalul a fost grav deteriorat, dar a fost refăcut între anii 1880 și 1890 datorită resurselor provenite din administrarea domeniilor deținute de Safta.

Noul edificiu medical a fost echipat cu 240 de paturi, iar medicii acordau asistență pacienților conform celor mai înalte standarde medicale ale perioadei, așa cum atestau rapoartele Eforiei Spitalelor.

La intrarea în spital se deschidea o sală decorată cu busturi, iar de aici, pacienții urcau pe o scară de marmură către cabinete și săli de tratament.

În urma reformei agrare din 1921, care a dus la exproprierea moșiilor familiei Brâncoveanu, spitalul a rămas fără principalele surse de venit și a suferit dificultăți financiare semnificative.

Cu toate acestea, Regele Carol al II-lea a intervenit ulterior acordând finanțare.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spitalul și-a schimbat scopul și a funcționat ca unitate medicală militară cu 500 de paturi.

Spitalul Brâncovenesc – imagine de arhivă

Comuniștii au transformat Spitalul Brâncovenesc într-un morman de moloz. Blestemul Saftei Brâncoveanu

În 1948, în timpul mandatului lui Petru Groza, Spitalul Brâncovenesc a fost preluat de stat.

Însă, în urma cutremurului din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a găsit justificare pentru a sistematiza întreaga zonă. Astfel, în 1984, s-a emis decizia de demolare a clădirii spitalului.

La data de 29 martie 1984 au și început operațiunile de demolare, iar după câteva săptămâni, locul fostului așezământ Brâncovenesc era deja istorie.

„Cel care va înstrăina și cel care va primi să adauge la avutul său vreuna dintre aceste, ceiace apartine spitalului, să fie depărtat de fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte”, scria Safta Brâncoveanu în testamentul său.