Cum reușeau oamenii de Neanderthal să vâneze elefanți uriași, de 13 tone. Care era secretul, ce au descoperit cercetătorii

În ciuda numelui lor, mamuții nu au fost cele mai mari animale terestre în perioada Pleistocenului. Acest „titlu” era deținut de rudele lor, elefanții cu colți drepți (Palaeoloxodon antiquus), ce puteau ajunge și la 13 tone greutate, dublu față de cea a unui elefant african de azi. Uriașul mamifer a trăit de-a lungul Europei și al Asiei până în urmă cu circa 100.000 de ani. O cercetare recentă a adus dovezi clare în favoarea ipotezei că oamenii de Neanderthal vânau Palaeoloxodon, poate chiar până la dispariția lor.

Cum reușeau oamenii de Neanderthal să vâneze elefanți uriași, de 13 tone

Pentru aproximativ 700.000 de ani, elefanții cu colți drepți au supraviețuit Epocilor de Gheață în sudul Europei și în Orientul Mijlociu, răspândindu-se spre Europa Centrală în intervalul dintre două glaciațiuni.

Statura lor enormă însemna că, cel puțin exemplarele adulte, se temeau mai mult de moarte prin înfometare decât de prădători, până au dat de un animal ciudat care folosea arme și lucra în echipă: omul.

Chiar dacă oamenii de Neanderthal aveau capacitatea de a crea arme cu care puteau vâna Palaeoloxodon, acest lucru, luat separat, nu dovedește că o și făceau. Să lupți cu o asemenea sălbăticiune, de o asemenea mărime, trebuie să fi fost o experiență terifiantă, chiar dacă te-ai fi folosit de suliți.

Oricum, într-un studiu recent, o echipă condusă de profesorul Sabine Gaudzinski-Windheuser, de la Centrul de Cercetări Arheologice MONREPOS din Neuwied, Germania, a indicat o abundență de de tăieturi pe oasele rămase de la acei elefanți gigantici, ceea ce arată că făceau parte din dieta omului de Neanderthal.

Dovada a venit de la situl Neumark-Nord, situat lângă orașul german Halle, unde 3.122 de oase, colți și dinți – ce se crede că au provenit de la peste 70 de elefanți cu colți drepți – au fost descoperite, fiind datate de acum aproximativ 125.000 de ani.

Dimensiunea unui elefant cu colți drepți, în raport cu cea a unui om

Care era secretul, ce au descoperit cercetătorii

Gaudzinski-Windheuser și co-autorii studiului publicat în Science Advances au găsit semne de tăieturi pe multe dintre aceste oase ce nu puteau proveni decât de la uneltele de piatră folosite pentru tăierea cărnii de către Neanderthalieni.

Concentrația uriașă de oase într-un singur loc elimină și ipoteza eventualei lor vânării lor masive doar în scop de protecție. Mai mult, oasele provin, în majoritatea lor, de la indivizi adulți complet dezvoltați, ținte improbabile pentru tigrul cu dinți sabie, cel mai periculos prădător al timpului.

Cel mai probabil, oamenii de Neanderthal atacau exemplarele solitare și nu turmele de Palaeoloxodon sau femelele cu pui.

Autorii au calculat că ar fi fost necesare câteva zile unei echipe de Neanderthalieni să tranșeze un asemenea gigant. Cum nici oamenii acelor vremuri nu puteau trăi doar cu carne, se estimează că cea obținută de la un Palaeoloxodon adult putea ajunge unei familii extinse de 25 de persoane timp de trei luni.

Cercetătorii consideră că acest lucru arată că oamenii de Neanderthal trăiau în grupuri mai mari decât se credea anterior. De asemenea, autorii studiului sunt de părere că aceștia fie rămâneau într-un loc pentru mai multă vreme sau mai multe triburi se adunau pentru o perioadă în scopul de a pune capcane și de a se ospăta, ulterior, din ceea ce vânaseră.

Aceste lucruri nu înseamnă că vânătoare de elefanți era universal răspândită printre oamenii de Neanderthal.

„E tot mai clar că Neanderthalienii nu formau un bloc monolit de populații și, deloc surprinzător, aveau un întreg arsenal de comportamente de adaptare ce le permitea să aibă succes în diferite ecosisteme din Eurasia, vreme de peste 200.000 de ani”, a declarat și Dr. Britt Starkovich, de la Universitatea din Tübingen.

Descoperirile schimbă și perspectiva despre resturile de animale găsite în alte situri, unde au fost găsite oase de mamuți și chiar de rinoceri mici, alături de unelte făcute de oamenii de Neanderthal. De asemenea, teoria conform căreia aceștia erau mai degrabă necrofagi în ceea ce privește animalele mari pare tot mai puțin probabilă după găsirea noilor dovezi.