28 aug. 2023 | 11:15

Cum poți da numele tău unei noi specii de animale ori plante. Ce condiții trebuie îndeplinite, s-ar putea să vrei să încerci

ACTUALITATE
Cum poți da numele tău unei noi specii de animale ori plante. Ce condiții trebuie îndeplinite, s-ar putea să vrei să încerci

Un număr surprinzător de noi specii de animale, plante și chiar fosile sunt descoperite în fiecare an. Unele, precum șopârla gecko din Madagascar se „ascundeau” la vedere, în timp ce altele au evoluat din specii descoperite anterior și au putut fi identificate datorită tehnologiei genetice avansate. Oricum, trebuie să știi că poți „boteza” o astfel de specie nou descoperită, inclusiv cu numele tău. Însă, pentru asta, trebuie îndeplinite anumite condiții.

Cum poți da numele tău unei noi specii de animale ori plante

Ar fi un lucru ce te-ar face, teoretic, nemuritor, dacă ai da numele tău unei specii noi de animale ori de plante, ba chiar și de fosile. Aceasta îți va duce „moștenirea”, prin denumirea purtată, secole și secole de-acum încolo, în lumea științei. Deși este posibil acest lucru, există anumite condiții de îndeplinit.

Cea mai importantă și, probabil, cea mai dificilă, este aceea că ar trebui să faci parte din echipa de cercetători care a descoperit respectiva specie nouă. Apoi, mai există câteva condiții de îndeplinit.

În mod tradițional, fiecare animal este descris folosindu-se „taxonomia linneană”a genurilor, urmată de cea a speciilor, folosindu-se, de obicei, nume latine sau grecești. Taxonomia linneană este un concept de clasificare a organismelor vii elaborat de savantul suedez Carl von Linné în secolul al XVII-lea.

În timpurile mai apropiate nouă, numele pentru noile specii au devenit mai diverse, mai flexibile decât cele impuse de regulile clasice. De exemplu, se preia numele unei vedete, precum șarpele Harrison Ford, recent descoperit ori se onorează un om de știință cu o activitate remarcabilă în respectivul domeniu.

Ce condiții trebuie îndeplinite, s-ar putea să vrei să încerci

Pentru animalele ori fosilele de dinozaur recent descoperite, „botezarea” acestora trebuie să respecte regulile stabilite de Codul Internațional al Nomenclatorului Zoologic (ICZN). Această organizație este responsabilă cu crearea regulilor pentru stabilirea acestor nume și pentru răspândirea formei corecte de folosire a lor.

„Niciun om de știință nu poate propune un nume care, după cunoștințele sale, ar putea să ofenseze în vreun fel”, precizează codul ICZN, conform IFL Science.

Același cod stipulează că o nouă specie de animal trebuie să aibă două nume științifice, în timp ce subspeciile au nevoie de trei. De exemplu, girafa de Angola este numește Giraffa giraffa angolensis și este o subspeciea girafelor descoperite în Namibia, Zambia, Botswana și Zimbabwe.

S-ar putea obiecta că a denumi o specie cu numele tău este un lucru ce arată orgoliu, vanitate – așa că trebuie să știi că o poți boteza cu numele unei persoane pe care o antipatizezi.

„Ceea ce ajută cu adevărat în găsirea unui nume potrivit este dacă și un copil de 5 ani îl poate pronunța, înseamnă că numele are putere”, a explicat Judith Winston, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Virginia și membru în conducerea ICZN, pentru Slate, în 2016.

În cazul plantelor, ciupercilor sau algelor se folosește un sistem total diferit de denumire a acestora. Codul Internațional de Nomenclatură pentru ele este un document de 203 pagini, similar cu codul ICZN și este reglementat de Asociația Internațională pentru Taxonomia Plantelor (IAPT). Întregul cod este reînnoit la fiecare 6 ani, conform site-ului asociației.

„Epitetele specifice ale numelor pot să derive din orice sursă, dar trebuie să fie un adjectiv acordat în gen cu numele general, un substantiv genitiv sau nominativ sau două sau mai multe unite de cratime”, scrie IAPT pe site.

De obicei, persoana care descoperă noua specie are întâietate în alegerea numelui pentru aceasta. Uneori, unele organizații fac o licitație pentru botezarea unei specii noi în vederea strângerii de fonduri pentru noi cercetări.

„Prima persoană care găsește și descrie un nou dinozaur sau orice altă specie de animal, plantă, ciupercă poate alege orice nume vrea”, a spus Mike Norell, paleontolog la Muzeul de Istorie Naturală Americană, pentru Science, în 2018.

Tendința alegerii numelor pentru noile specii s-a mutat cumva de la obișnuitele denumiri în greacă sau latină către cele care desemnează zona sau regiunea în care acestea au fost descoperite. De exemplu, multe fosile de dinozaur au fost găsite în China ceea ce a născut tendința botezării acestora cu nume chinezești traduse, pentru descrierea lor.

Prin urmare, atâta vreme cât respecți regulile și ești prima persoană care descoperă o specie nouă, vei putea s-o botezi oricum îți vei dori, dar asigură-te că numele nu este deja „luat”.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele