Ordinea bolilor pe care le faci, mai importantă decât ai crede. Ce au descoperit cercetătorii, legătura fascinantă cu speranța de viață
De-a lungul vieții, aproape orice om ajunge să fie afectat de anumite boli. Unele dintre cele mai frecvente sunt diabetul, bolile cardiovasculare, dar și psihozele. Un studiu recent a arătat o legătură neașteptată între ordinea în care o persoană face aceste boli și speranța sa de viață.
Ordinea bolilor pe care le faci, mai importantă decât ai crede
Studiul făcut de cercetătorii de la Universitatea din Swansea, Țara Galilor, a pornit de la constatarea că 25% dintre adulții din Marea Britanie au două sau mai multe afecțiuni pe termen-lung de-a lungul vieții lor. Acest procent crește la 65% pentru persoanele peste 65 de ani și la aproape 82%, pentru cei cu vârsta de peste 85 de ani.
Cercetarea a evaluat în ce fel numărul acestor boli pe termen luni – psihoze, diabet și insuficiență cardiacă – de dezvoltă în timp și ce efect au ele asupra speranței de viață. Oamenii de știință au ales aceste afecțiuni pentru că acestea pot duce la o reducere substanțială a vieții.
Studiul a analizat, pe o perioadă de peste 20 de ani, felul în care au evoluat aceste boli la mai mult de 1,6 milioane de adulți cu vârste de peste 25 de ani.
„Folosind modele statistice, am examinat ordinea și cronologia apariției psihozelor, diabetului și insuficienței cardiace la pacienții de aceeași vârstă, sex și impactul lor asupra speranței de viață”, a scris Rhiannon Owen, profesor de statistică la Universitatea din Swansea, în studiul publicat în The Conversation, conform ScienceAlert.
Ce au descoperit cercetătorii, legătura fascinantă cu speranța de viață
Cercetătorii au descoperit un lucru uimitor: ordinea în care oamenii fac aceste boli are un impact major asupra speranței lor de viață. Cei care dezvoltă psihoze, diabet și insuficiență cardiacă – în această ordine – au cea mai mare pierdere a speranței de viață, cu nu mai puțin de 13 ani, în medie.
În schimb, cei care capătă aceleași boli, dar într-o ordine diferită a apariției lor, au înregistrat o scădere mai redusă a speranței de viață. De exemplu, cea a unui un bărbat de 50 de ani, poate varia și până la 10 ani, în funcție de această ordine a îmbolnăvirii de cele trei afecțiuni majore.
Studiul a identificat, de asemenea, că persoanele care au făcut mai întâi diabet, apoi psihoze și, după aceea, insuficiență cardiacă prezintă un risc mai mare de a dezvolta o altă boală pe termen lung sau – și mai grav – să moară în următorii 5 ani de la ultimul diagnostic.
În plus, insuficiența cardiacă în combinație cu o psihoză (în această ordine a căpătării lor) are un efect similar asupra speranței de viață ca în „cel mai rău scenariu”, cel al combinației dintre diabet, psihoză și insuficiență cardiacă.
„Acesta este primul studiu care examinează în ce mod ordinea îmbolnăvirii de afecțiuni pe termen lung influențează speranța de viață. Descoperirile făcute pot fi folosite pentru a informa pacienții și furnizorii de servicii medicale, dar și factorii de decizie asupra importanței identificării acestor boli și găsirea soluțiilor adecvate pentru fiecare caz în parte”, a mai afirmat Owen.
Cu siguranță, însă, cei mai mari beneficiari vor fi pacienții înșiși care vor fi conștienți asupra riscului pe care bolile pe care le au și ordinea în care le-au căpătat le influențează numărul de ani pe care l-ar mai putea avea de trăit.