CV-ul managerului demis de la Botoșani, unde o femeie a murit. De la lăcătuș mecanic, la director. Nu avea experiență în domeniul medical
Angel Călin a fost eliberat, miercuri, din funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, în urma scandalului femeii care a murit, după ce a fost ignorată timp de 7 ore de medici. El a stat aproape o lună și ceva la conducerea spitalului, iar potrivit ultimului CV publicat în 2018 acesta este contabil și fost lăcătuș mecanic, iar la limba engleză este începător. La aproape 20 de ani de la terminarea liceului s-a apucat și de facultate la Bacău unde a luat diploma de economist. Ulterior și-a luat și diploma de master și a făcut mai multe cursuri de formare.
Managerul, numit în funcție de PSD
Angel Călin a devenit manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani în iulie. El a venit în locul Doinei Caba care a demisionat chiar de ziua ei. Managerul a renunțat la funcție în urma unei greve a cadrelor medicale care erau nemulțumite față de decizia instituției de a diminua sporurile.
Angel Călin a venit pentru această funcție de la București, unde până pe 21 iunie figura ca secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Minister care s-a desființat.
Surse din PSD declarau pentru presa locală că Doina Federovici (PSD), președintele Consiliului Județean Botoșani, cea care l-a numit în funcție, voia ca spitalul să fie condus cu „o mână forte care să pună medicii la punct”.
Atunci managerul a fost anunțat doar printr-un comunicat de presă, nefiind organizată o conferință așa cum se făcea în anii trecuți.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Agenției Națională pentru Ocuparea forței de Muncă, acesta a terminat liceul în 1985 în Botoșani. Nu s-a apucat de Facultate imediat, ci a făcut mai multe cursuri de formare.
În perioada 1988-1990 a fost lăcătuș mecanic la IJPIPS Botosani (Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii). Ulterior, a lucrat timp de aproape opt ani ca și contabil la SC AGOSAV SA Saveni (fostul IAS) până în 1998 când a devenit consilier superior la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Botosani. A lucrat aici până în 2018 și în această perioadă și-a făcut și facultatea și masterul.
Studiile de licență le-a terminat la Universitatea “GEORGE BACOVIA” – Facultatea de Management din Bacău în 2008, iar diploma de master a luat-o în 2016. Mai mult, a fost și director executiv adjunct la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.
Astfel, cu zero experiență în domeniul medical a ajuns director de spital și nu oricare spital: cel mai mare spital din Botoșani.
„Domnul Angel Călin este un foarte bun profesionist și am convingerea că va performa și la Spitalul Județean așa cum a făcut-o și în celelalte funcții pe care le-a ocupat de-a lungul carierei.
Vasta sa experiență în domeniul resurselor umane, cât și cea administrativă acumulată în perioada în care a deținut funcția de viceprimar al orașului Săveni și apoi pe cea de secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a cântărit decisiv în decizia nominalizării dumnealui la conducerea uneia dintre cele mai mari unități sanitare din țară”,a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, când acesta a fost numit în funcție.
El a renunțat la funcție, miercuri, 23 august, după ce o tânără a murit, după ce a fost ignorată de medici.
„Eliberarea din funcție a domnului Angel Călin nu șterge vina cadrelor medicale care nu au intervenit în cazul tragic al Alexandrei, de aceea reiterez solicitare de demisie a medicului curant și a celui care a asigurat garda, care au arătat o totală lipsă de empatie față de o femeie aflată în suferință, precum și carențe uriașe de profesionalism.
Este un gest minim de responsabilitate în fața unor asemenea tragedii! Aceste demisii trebuie să vină rapid și fără ezitare, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple!”, a transmis azi Doina Federovici.
În locul acestuia vine medicul Monica Adăscăliței, fost director al DSP Botoșani. O tânără însărcinată în 13 săptămâni şi mamă a trei copii a murit, după o noapte de spitalizare, în condiţiile în care sarcina i se oprise din evoluţie.
Din raportul prezentat de Direcția de Sănătate Publică Botoșani reiese că, în urma investigațiilor nu au fost înregistrate activități medicale între orele 00:45 și 07:35, iar după această perioadă, starea pacientei s-a înrăutățit rapid.
Fata a fost dusă la Terapie Intensivă, însă a murit. În toată această perioadă a dat mesaje familiei și medicilor, însă cei din urmă nu i-au dat atenție.