18 aug. 2023 | 14:47

Surpriză de la Guvern: documentul publicat peste noapte. De unde s-au gândit să mai facă bani la buget

ACTUALITATE
Surpriză de la Guvern: documentul publicat peste noapte. De unde s-au gândit să mai facă bani la buget

Deși suntem în luna concediilor și majoritatea românilor sunt în vacanță sau cu gândul la plajă, Guvernul României publică, pe neașteptate, un document deosebit de interesant pentru bugetul public.

E vorba despre Strategia națională a României pentru dezvoltarea turismului 2023-2035. Cu alte cuvinte, Executivul de la București recunoaște potențialul turistic uriaș al țării noastre și e conștient de faptul că, dacă am reuși să dezvoltăm această zonă economică, am putea aduce sume frumoase de bani la bugetul public.

Acestea fiind spuse, avem în fața noastră un plan elaborat pentru mai mulți ani, care să ne ajute să coordonăm strategii și măsuri în turismul autohton, menite să ne dezvolte această ramură și să exploateze potențialul național aproape de neegalat în Europa.

Decizie de ultimă oră luată de aleșii neamului. Iată cum s-au gândit să aducă mai mulți bani la buget

Astfel, trebuie știut că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a lansat, joi, în consultare publică „Strategia naţională a României pentru dezvoltarea turismului 2023 – 2035”. Așa că propunerile, sugestiile şi opiniile privind „Strategia naţională a României pentru dezvoltarea turismului 2023-2035” pot fi transmise în termen de 30 de zile.

Guvernanții își propun să pună România pe harta turistică internațională și să facă din noi o veritabilă destinație de vacanță pentru străini.

„Până în 2035, conform viziunii strategiei, România va urma paşii necesari pentru a deveni o destinaţie turistică bine cunoscută şi de înaltă calitate, care oferă experienţe unice pentru vizitatori. Această dezvoltare va contribui semnificativ la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă în comunităţile locale, inclusiv pentru grupurile vulnerabile”, a transmis ministerul.

Din nefericire, la ora actuală, România deși se poate mândri cu frumuseți naturale unice în Europa, nu se află pe lista destinațiilor de vacanță de top pentru turiștii din străinătate, cu precădere din cauza lipsei de investiții din zonele turistice. Știm cu toții că stațiunile sunt presărate de hoteluri construite în altă epocă, foarte puține dintre ele beneficiind de vreo îmbunătățire semnificativă în ultimele trei decenii. De asemenea, lipsa infrastructurii rutiere către zone splendide, cum ar fi cele din Nordul țării reprezintă alt impediment, la fel ca lipsa de promovare corespunzătoare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele