07 aug. 2023 | 07:00

Dispar banii de pe card instant, toți românii cu cont la bancă trebuie să fie atenți. Avertismentul oficial ca să previi un dezastru

ACTUALITATE
Dispar banii de pe card instant, toți românii cu cont la bancă trebuie să fie atenți. Avertismentul oficial ca să previi un dezastru

Românii stau foarte prost la cunoștințe tehnice. Aceasta nu este o opinie, ci o statistică oficială care în 2023 te poate costa foarte scump, având în vedere ușurința achizițiilor online și a modului simplu în care îți introduci datele de card pe internet. Din acest motiv, un nou avertisment oficial atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă românii.

Deși s-ar putea să crezi că ești mai deștept decât hackerii sau atacatorii cibernetici, nimeni nu este imun la un potențial dezastru economic. Din acest motiv, Directoratul Național de Securitatea Cibernetică a publicat în această săptămână un nou ghid cu șase pași simpli pentru a evita pagubele și a-ți securiza datele pe viitor.

„Antrenează-te pe sigurantaonline.ro pentru a identifica și să evita fraudele din mediul online! Totodată, pe site-ul DNSC, în secțiunea CONȘTIENTIZARE, poți accesa și descărca multiple materiale utile pentru a-ți forma o rutină esențială de securitate a datelor”, se arată în postarea instituției pe pagina publică de Facebook.

Ce trebuie să știi dacă ți-au dispărut banii din cont, ți-a fost furat cardul

Internetul este plin în 2023 de oportunități de îmbogățire rapidă. Inclusiv pe Facebook, Instagram, TikTok sau alte platforme online, îți sunt servite în mod regulat tot felul de postări care par să-ți ofere acces la sume generoase de bani prin diferite ”investiții”. Din păcate, până și site-urile de cumpărături online pot fi frauduloase, după cum explică DNSC.

”Numărul consumatorilor care profită de posibilitățile oferite de cumpărăturile online crește pe zi ce trece. Cumpărătorii trebuie să fie însă prudenți în permanență, deoarece escrocii online încearcă să găsească noi și noi modalități de a fura date de pe card sau date bancare! Autorii practicilor de scam utilizează site-uri false, se prezintă ca vânzători pe site-uri de licitații sau trimit e-mailuri frauduloase (phishing) în care susțin că desfășoară activități pe site-uri de plată sau de vânzare cu amănuntul bine cunoscute.”

Una peste alta, salvează infograficul de mai jos pentru referințe ulterioare, fii foarte atent la site-urile pe care îți introduci datele de card și evită efectuarea de plăți dacă nu ai încredere în comerciant.

ce-fac-daca-mi-s-au-furat-datele-de-card-sau-de-date-bancare

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele