Misterul Planetei X, cea de-a noua din Sistemul Solar: nimeni n-a văzut-o, dar trebuie să existe
Sistemul Solar cuprinde Soarele și opt planete, inclusiv Pământul, după ce Pluto a fost „retrogradată” la statutul de „planetă pitică”, în 2006, și nu mai este inclusă în această numărătoare. Cu toate acestea, cercetătorii caută prin vastul spațiu al sistemului cea ne-a noua planetă, denumită „Planeta 9” sau „Planeta X”, existența ei fiind singura explicație pentru anumite anomalii ce se petrec la marginea „casei” noastre cosmice.
Misterul Planetei X, cea de-a noua din Sistemul Solar
Există încă destule generații care au învățat la școală că Sistemul Solar este format din Soare și nouă planete, printre care și Pământul: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
Între timp, acestea au rămas doar opt, după ce în 2006, Pluto a fost „retrogradată” la rangul de „planetă pitică”, fiind exclusă din această numărătoare.
Astronomii găsiseră toate cele opt planete principale până în 1846. Dar asta nu ne împiedică să căutăm mai multe. Cinci planete erau cunoscute încă din Antichitate, Uranus a fost descoperită în 1781, iar Neptun, în 1846. Timp de 76 de ani, între 1930 și 2006 a existat și o a noua planetă, Pluto, care a fost apoi retrogradată la rangul de „planetă pitică”.
Dar Sistemul Solar este un loc mult mai aglomerat. Există milioane de obiecte care se mișcă – totul, de la planete, la luni, la comete și asteroizi. Și în fiecare an descoperim din ce în ce mai multe obiecte (de obicei, asteroizi mici sau comete rapide) care se adăpostesc în sistemul solar.
Dar descoperirea unora dintre aceste „planete pitice” ca Pluto ne-a dat motive să credem că altceva ar putea pândi la periferia Sistemului Solar. Ar putea exista, într-adevăr o a noua planetă?
Nimeni n-a văzut-o, dar trebuie să existe
În 2016, doi astronomi americani au prezentat o lucrare în care spuneau că o a noua planetă, „Planet Nine” („Planeta 9”, cum au numit-o ei – dar alții i-au spus „Planeta X” – există la marginea Sistemului Solar și are o orbită alungită, ceea ce înseamnă că i-ar lua peste 10.000 de ani să facă o orbită completă în jurul Soarelui.
Ei și-au bazat ipoteza pe faptul că orbitele câtorva obiecte mici și extrem de îndepărtate sunt alungite ca niște elipse și că elipsele acestea sunt îndreptate în aceeași direcție. Concluzia a fost că gravitația unei planete de câteva ori mai masive decât Neptun a aranjat aceste orbite în aceeași direcție.
Dacă Planeta X există, ea ar putea fi în medie la 90 miliarde km de Soare, de 20 de ori mai departe decât Neptun. De asemenea, ar fi de 5-10 ori mai masivă decât Terra.
Există un motiv bun pentru care astronomii petrec multe sute de ore încercând să localizeze această „Planeta X”. Și asta pentru că Sistemul Solar, așa cum îl știm noi, nu are sens fără ea, conform sciencealert.com.
Fiecare obiect din sistemul nostru solar orbitează în jurul Soarelui. Unele se mișcă repede și altele, încet, dar toate se mișcă respectând legile gravitației. Tot ce are masă are gravitație, inclusiv tu și eu. Cu cât ceva este mai greu, cu atât are mai multă gravitație.
Gravitația unei planete este atât de mare, încât influențează modul în care lucrurile se mișcă în jurul ei. Aceasta este ceea ce numim „atragerea gravitațională”. Atracția gravitațională a Pământului este cea care ține totul pe pământ.
De asemenea, Soarele nostru are cea mai mare atracție gravitațională dintre toate obiectele din Sistemul Solar și, practic, acesta este motivul pentru care planetele orbitează în jurul lui.
Prin înțelegerea noastră a atracției gravitaționale, obținem cel mai mare indiciu pentru o posibilă Planetă X. Când ne uităm la obiecte cu adevărat îndepărtate, cum ar fi planetele pitice dincolo de Pluto, constatăm că orbitele lor sunt puțin neașteptate.
Unde se bănuiește că se află
Ele se deplasează pe orbite eliptice foarte mari (de formă ovală), sunt grupate împreună și există pe o înclinație, în comparație cu restul Sistemului Solar.
Când astronomii folosesc un computer pentru a modela ce forțe gravitaționale sunt necesare pentru ca aceste obiecte să se miște astfel, ei descoperă că o planetă de cel puțin zece ori masa Pământului ar fi fost necesară pentru a provoca acest lucru.
Dar atunci întrebarea este: unde este această planetă? Problema pe care o avem acum este să încercăm să confirmăm dacă aceste predicții și modele sunt corecte. Singura modalitate de a face asta este să găsim Planeta X, ceea ce este cu siguranță mai ușor de spus decât de făcut.
Oamenii de știință din întreaga lume caută dovezi vizibile ale Planetei X de mulți ani. Pe baza modelelor computerizate, se crede că Planeta X este de cel puțin 20 de ori mai departe de Soare decât Neptun, la marginea Sistemului Solar. Ei încearcă s-o detecteze căutând lumina soarelui pe care o poate reflecta – la fel cum strălucește Luna din lumina soarelui reflectată noaptea.
Cu toate acestea, deoarece Planeta X se află atât de departe de Soare, ne așteptăm să fie foarte slab și greu de observat, chiar și pentru cele mai bune telescoape de pe Pământ. Doar perfecționarea instrumentelor de cercetare a Cosmosului, precum telescoapele, ne va permite să aflăm răspunsul clar la această problemă.