Ce sunt movilele de pietre de pe traseele montane: de ce nu este bine să le atingi
Imaginează-ți că după un drum ce te-a ostenit peste măsură, gâfâind și pufăind, ajungi, totuși, în vârful muntelui pe care ți-ai dorit să-l urci. Panorama ce se deschide de acolo este superbă și te răsplătește pentru tot efortul. Dar, tot în zonă, vezi și niște grămezi destul de înalte de pietre, ce par făcute de alți oameni, ce te nedumeresc. Dacă încă nu știi, vei afla mai jos ce sunt și de ce nu este bine să umbli la ele.
Ce sunt movilele de pietre de pe traseele montane
Denumirea acelor pietre stivuite de parcă ar fi un monument dedicat cine știe căror zei este de „cairn”, cuvânt care vine fin limba galică scoțiană și înseamnă „morman de pietre”.
De regulă, aceste mormane sunt ridicate pentru a arăta drumeților drumul corect în anumite zone montane, dar le poți găsi și pe faimosul drum spre Santiago de Compostela, pelerinajul devenit faimos în lumea catolică.
În ultima vreme, ele au devenit mult mai numeroase, apărând pe numeroase poteci și indicând un aspect particular al acelui loc de pe traseu sau un loc de odihnă potrivit. Practic, ele au rolul unor indicatoare, dar sunt mai mult de atât.
Mormanele respective pot dezvolta și un sens al comuniunii între cei care sunt pe același traseu și pot fi de real ajutor celor cu un simț al orientării mai puțin dezvoltat.
Se consideră că obiceiul ridicării lor a fost început de Waldron Bates, autorul principal al unei hărți cu cărări pentru drumeți, în 1896, scrie iflscience.com.
De ce nu este bine să le atingi
El s-a dedicat ridicării de „cairns” și a scris o carte în care a fixat inclusiv normele de construcție a acestora. Bates a stabilit, de asemenea, și stilul în care trebuie ridicate aceste mormane de pietre – un stil ce-i poartă numele – ce este diferit față de simplele grămezi de pietre pe care le vedem azi.
Pe de altă parte, Departamentul Parcurilor Naționale din SUA sugerează că ele pot fi derutante pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona în care se află, îndrumând turiștii, adesea, în direcții greșite.
Practica ridicării acestor movile de pietre este, de asemenea, contra principiului major ce se aplică atunci ești în sălbăticie: nu lăsa nicio urmă.
În replică, cei care apără ridicarea de asemenea mormane spun ca ele aduc beneficii și țin drumeții pe drumul corect, prevenind rătăcirea lor sau intrarea în zone protejate.
De altfel, numărul acestora a crescut atât de mult, încât Departamentul Parcurilor Naționale spune că îi induc în eroare pe drumeți prin așa-zisele semne de navigare. Cei care plănuiesc să facă multe drumeții ar fi bine să aibă asupra lor instrumente precum GPS sau hărți detaliate ale zonei.
Ce se întâmplă dacă n-ai ce face și vrei să muți pietrele dintr-un asemenea morman? În primul rând, este posibil să deranjezi micile creaturi ce trăiesc în spațiul dintre pietre, poți distruge microhabitatul unor plante și vietăți sau contribui la eroziunea solului.
Chiar dacă, poate, consideri aceste ridicături de pietre ca fiind distractive, trebuie să iei în considerare faptul că doar în 2021, Parcurile Naționale din SUA au fost gazda a nu mai puțin de 297 de milioane de vizite recreaționale, de aceea, există un pericol ct de poate de real de distrugere a acestor mormane fie și dacă un drumeț mută o singură piatră.
Tot Departamentul Parcurilor Naționale îi sfătuiește pe vizitatorii acestor parcuri ca, dacă văd asemenea grămezi de pietre, să le lase în pace. Nu de alta, dar legea în vigoare consideră mutarea pietrelor respective drept un act de vandalism și o pedepsește ca atare.