Secretele tehnicilor anti-falsificare ale lui Benjamin Franklin au fost în sfârșit dezvăluite

Benjamin Franklin a ajutat America să se elibereze de sistemul monetar britanic prin conceperea unor bani de hârtie care erau greu de falsificat. Unele dintre tehnicile sale s-au pierdut în timp și abia acum au fost reconstituite cu ajutorul tehnologiilor analitice din secolul XXI.

Cum se prevenea falsificarea banilor

După lucruri mărunte, precum explicarea gravitației și a curcubeului, Isaac Newton și-a petrecut a doua jumătate a carierei sale rezolvând probleme cu Monetăria Regală Britanică. Munca sa a ajutat la pregătirea țării pentru dominația globală. Un secol mai târziu, Franklin și-a dat seama că este puțin probabil să funcționeze un război în timp ce depinzi de sistemul financiar al inamicului tău, așa că revoluționarii aveau nevoie de propria monedă.

În lipsa unor surse de metale prețioase în colonii, Franklin a susținut că soluția era hârtia monetară, dar trebuia să fie aproape imposibil de contrafăcut pentru a-și păstra valoarea. Unele dintre tehnicile pe care le-a folosit au fost încorporate de atunci, inclusiv bancnotele de 100 de dolari care poartă chipul lui Franklin, dar altele s-au pierdut în timp, până când au fost redescoperite într-o lucrare recent publicată.

„Franklin a folosit pigmenți naturali de grafit pentru a imprima bani și a dezvoltat „hârtie monetară” durabilă cu fibre colorate și umpluturi translucide din muscovit, împreună cu propriile sale modele unice „imprimate în natură” și filigrane de hârtie”, scriu autorii.

Multe dintre tehnicile lui Franklin sunt bine cunoscute, dar Dr. Khachatur Manukyan de la Universitatea Notre Dame și coautorii săi au studiat peste 600 de bancnote, unele tipărite pe mașinile lui Franklin, altele pe cele ale contemporanilor săi sau ale falsificatorilor.

Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei de la BBC i-au luat interviu

„Ordonanţa trenuleţ”: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%, tăieri la banii pentru partide și alte măsuri

Aceștia au folosit difracția și fluorescența razelor X, spectroscopia pierderii de energie a electronilor, spectroscopia Raman și spectroscopia în infraroșu pentru a dezvălui secretele atât ale hârtiei și cernelii, cât și ale umpluturilor de cristal pe care Franklin le adăuga în bancnotele sale și care le dădeau o senzație specifică și le îmbunătățeau durabilitatea.

Detaliul care face diferența

De asemenea, fulgii de umplutură care se atașau de suprafața bancnotelor lui Franklin reflectau lumina atunci când erau înclinați la unghiul potrivit. Acestea lipsesc de pe falsurile testate și ar fi putut fi o modalitate bună de a face diferența.

Studiul relevă prezența mercurului și a sulfului în colorantul roșu al lui Franklin și faptul că cerneala albastră folosea albastru de Prusia (Fe4[Fe(CN)6]3).

Cu toate acestea, el a folosit cel mai mult negru, iar spectroscopia arată că a existat un motiv întemeiat pentru acest lucru. Deși se știe că Franklin a cumpărat un atelier special pentru a produce colorant negru prin arderea uleiurilor vegetale, el a folosit și grafit natural din roci metamorfice, ceea ce probabil că nu le-a trecut prin cap dușmanilor săi.

Bancnotele contrafăcute folosesc în cea mai mare parte „negru de oase”, obținut prin piroliza oaselor. Cei care verificau bancnotele nu ar fi știut de ce cernelurile arătau diferit.

Franklin a lucrat, de asemenea, fibre albastre, colorate cu indigo, ca fire în hârtie, creând o diferență față de tipărirea cu cerneală albastră. Această abordare a fost atribuită lui Zenas Marshall Crane, dar ziarul a găsit firul în hârtia lui Franklin din 1739, cu mai mult de un secol înainte de Crane.

Eforturile de tipărire ale lui Franklin au început cu mult înainte de Revoluția Americană. Și-a înființat prima tipografie în 1728, la doar 22 de ani, pentru a rezolva problema lipsei monedelor de aur și argint.

Franklin a tipărit aproape 2,5 milioane de bancnote pentru coloniile vecine cu Pennsylvania, precum și pentru a furniza echipamente și tehnici tipografiilor de mai departe. În tot acest timp, el s-a jucat de-a șoarecele și pisica cu falsificatorii.

Prima tehnică a lui Franklin nu a fost originală

Una dintre primele tehnici ale lui Franklin nu a fost originală – a împrumutat de la Leonardo da Vinci ideea de a folosi impresia structurii complicate a nervurilor unei frunze. Cu toate acestea, Franklin a reușit să transfere structura în procesul de imprimare într-un mod în care predecesorii săi nu au reușit, scrie iflscience.

Chiar și așa, falsificatorii erau inteligenți, motivați și nicio tehnică nu avea șanse să îi zădărnicească. Franklin a adoptat o abordare de apărare în profunzime, folosind atât de multe caracteristici încât notițele sale erau aproape imposibil de copiat.

Unele dintre acestea, cum ar fi greșelile deliberate de ortografie care variau în funcție de denumirile bancnotelor, au fost cunoscute istoricilor încă de pe vremea sa, însă altele au rămas secrete.

Când a venit revoluția, Franklin era pregătit și, împreună cu John Adams, a organizat tipărirea de bani legați de valoarea dolarului hispano-american pentru a finanța armata continentală.

Acum nu se confruntau doar cu infractori obișnuiți care încercau să le reproducă banii, ci cu întreaga greutate a celui mai puternic guvern din lume, care a inundat coloniile cu bancnote care semănau cu cele ale lui Franklin.

Succesul revoluției a depins în mare parte de eșecul britanicilor de a falsifica copii imposibil de distins de cele originale.

Deși britanicii au eșuat, ideea de a submina o economie prin contrafacerea banilor a fost folosită în numeroase războaie ulterioare – uneori cu un succes mai mare, deoarece tipografii acelor monede nu aveau ingeniozitatea lui Franklin.