18 iul. 2023 | 11:23

Călătoria în timp ar putea fi posibilă: ce rol joacă ”găurile de vierme” din Univers

ACTUALITATE
Călătoria în timp ar putea fi posibilă: ce rol joacă ”găurile de vierme” din Univers

Călătoria în timp fascinează omenirea de multă vreme. S-au scris cărți și s-au făcut filme, dar toate au rămas la nivelul de science-fiction. Totuși, conform științei și mai ales, conform Teoriei Relativității a lui Albert Einstein, ea ar fi posibilă la modul teoretic, cel puțin. Acum, cercetătorii au analizat ce rol ar putea avea așa-numitele „găuri de vierme” din Univers în realizarea acestui vis ce pare o utopie și au confirmat că acestea ar putea funcționa ca o „mașină a timpului”.

Călătoria în timp ar putea fi posibilă

Conform Teoriei Relativităţii a lui Einstein, atunci când un obiect călătoreşte la viteze apropiate de viteza luminii, timpul încetineşte (se dilată) relativ la obiect, prin comparaţie cu timpul mijloacelor de referinţă.

Aceasta nu este o simplă teorie, ci a fost măsurată și conformată folosind două ceasuri atomice. Unul dintre ceasuri zbura într-un avion cu reacţie, în timp ce celălalt ceas a rămas staţionar, pe Pământ. Astfel, fizicienii au reuşit să demonstreze că pe un ceas care se deplasează cu viteză mare secundele se scurg mai încet.

De ceva vreme, oamenii de știință și-au pus problema dacă „găurile de vierme” ne-ar putea prmite să călătorim în timp. O cercetare nouă afirmă că da, cel puțin în anumite condiții.

„Găurile de vierme” sunt soluții teoretice pentru ecuații ale Teoriei Generale a Relativității. Au fost pentru prima dată descrise în 1935 de către Albert Einstein și Nathan Rosen și de aceea au fost numite inițial „Poduri Einstein-Rosen”.

Ele au rămas, deocamdată, doar fenomene teoretice, spre deosebire de găurile negre. Astronomii nu au observat până acum niciuna, chiar dacă, anul trecut, o publicație a afirmat că, din unghiul din care facem observațiile astronomice, nu se poate afirma cu certitudine dacă gaura neagră M87 nu este, de fapt, o „gaură de vierme”, scrie iflscience.com.

Ce rol joacă ”găurile de vierme” din Univers

Totuși, oamenii de știință și-au dedicat mult timp și energie pentru a-și imagina cum ar arăta și ce caracteristici ar avea „găurile de vierme” dacă ele chiar ar exista și în realitate.

Ultimele eforturi în acest sens s-au concentrat pe un tip specific de „gaură de vierme”, numită „gaură de vierme inelară”, care, spre deosebire de cele „standard”, ar face trecerea prin ea mai puțin necontrolată, hazardată.

Publicația a calculat că acest tip de „găuri de vierme” ar produce o „curbură a timpului și spațiului”, acest lucru însemnând că un obiect care le-ar traversa ar ajunge în cealaltă parte a acesteia exact la același moment în care au intrat în ele.

„Acest proces transformă în mod inevitabil „găurile de vierme inelare” în veritabile „mașini ale timpului”, a fost concluzia articolului.

Asta ar însemna că ar fi posibilă călătoria în timp într-o direcție, întoarcerea la locul plecării și reapariție obiectului într-un moment din timp anterior celui în care plecase.

De altfel, Teoria Generală a Relativității prezice faptul că dacă există găuri de vierme traversabile, ele ar putea permite călătoria în timp.

Aceasta ar fi realizată prin accelerarea unui capăt al găurii de vierme la o viteză foarte mare față de celălalt capăt și a-l aduce înapoi ceva mai târziu; dilatarea temporală din teoria relativității restrânse ar rezulta în faptul că acel capăt accelerat ar îmbătrâni mai încet decât cel staționar, așa cum ar fi el văzut de un observator extern, similar celui din „paradoxul gemenilor”.

Totuși, timpul curge diferit prin gaura de vierme decât în afara ei, astfel încât ceasuri sincronizate din fiecare capăt al ei vor rămâne sincronizate cu cineva care călătorește prin ea, indiferent de cum se mișcă ale ei capete.

Aceasta înseamnă că orice intră prin capătul accelerat al găurii de vierme va ieși prin cel staționar într-un moment anterior intrării sale.

Presupunând că asemenea „găuri de vierme” ar exista, următoarea întrebare ce se ridică este dacă este posibilă supraviețuirea în timpul traversării lor, dar și dacă s-ar putea trimite mesaje din interiorul acesteia cu privire la ceea ce s-ar descoperi acolo.

Articolul din publicația menționată a luat ca model o „gaură de vierme” cu un câmp gravitațional mai scăzut, netulburată de vecinătatea unei stele sau a unei planete. Autorii au tras concluzia că la începutul formării unei asemenea „găuri de vierme”, ea n-ar funcționa ca o „mașină a timpului”, dar, în timp, ar putea deveni una.

 

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele