Regatul broaștelor țestoase de la Limanu VIDEO

Oamenii, ca turiști, asociază Litoralul, cel mai adesea, cu plaja, statul la plajă, divertismentul specific, de la clasica bălăceală până la cel nautic, ca înotul sportiv, surfingul, ieșirile cu kite-ul, skijetul, și până la cel de
seară/noapte, de la plimbările pe galeză sau plajă și până la ieșirile în cluburi.

O descoperire întâmplătoare

Litoralul românesc, și voi vorbi în acest articol de cel din Sud, mai ales din zona stațiunii 2 Mai și împrejurimi, poate oferi și altfel de divertisment. Cel legat de explorarea unor locuri sălbatice, puțin știute
de străini. Unul dintre acestea este o colonie de broaște țestoase care trăiesc într-un loc izolat și destul de bine protejat de intruziunilor oamenilor. Este vorba de colonia de broaște țestoase, cunoscute local, ca
țestoasele dobrogene. Ca practicant de sailing, amator instruit de skipperi experimentați, ca Oleg Margina, unul din navigatorii transoceanici, recent întors dintr-o cursă de șapte luni peste Atlantic și înapoi, am descoperit această colonie în urmă cu câțiva ani.

Cele trei localități surori

Aceasta se află în Marina Harbour Life, un golf-căldare, situat la marginea comunei Limanu. Până una alta, o scurtă prezentare geografică a zonei, ca să vedeți cam pe unde există minunăția asta naturală. Sudul
litoralului românesc își închide, salba de stațiuni, să-mi fie scuzat clișeul, cu 2 Mai, și, la trei kilometri distanță, Vama Veche.

Fiecare cu specificul și categoria ei de turiști. Comuna-mamă este Limanu, aici fiind și primăria care administrează cele trei localități.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat oficial. Antrenorul, obligat să plătească o pensie mai mare, dar și restanțele

Nadia Comăneci, critici dure la adresa lui Călin Georgescu: ”Se folosește de imaginea mea”

A treia fiind satul Hagieni, situat la 4 kilometri de Limanu. Cu precizarea că Limanu, ca și Hagieni, nu are treabă cu marea, cu plajele. E amplasat imediat după podul care trece pe lângă Șantierul Naval Mangalia, unde trebuie să ieși din șosea, spre dreapta și mai mergi 2 kilometri ca să ajungi în sat.

Golful navigatorilor de veliere. Fata lui Mândruță locuiește aici, iar Cabral are un velier

Ei bine, haideți să ajungem la colonie. Ca să intri în Marina Harbour Life, trebuie să cobori în golf. Aici patronul unei mari rețele de clinici medicale a amenajat un port de agrement, cu trei pontoane unde sunt andocate, cam tot timpul anului, în jur de 150 de veliere. Bărci cu pânze.

Aici se organizează regate, în cadrul campionatului național de sailing, se închiriază ambarcațiuni pentru ieșiri pe mare de câteva ore sau de o zi ori pentru curse spre Bulgaria sau Grecia.

Vezi Galerie 4 Imagini

Există și un resort, cu 20 de locuri de cazare frumos amenajat și un restaurant plutitor. Printre cei care au bărci aici se află și Cabral, iar Andreea Cheroiu, fata vitregă al lui Lucian Mândruță, și-a făcut sus, pe taluzul înalt, o casă împreună cu soțul ei laur zis Blondu’, skipper, și fetița lor,  cu care organizează ieșiri cu velierele pe mare. Asta, așa pe scurt. Dar o să vă dați seama despre ce e acolo din fotografiile pe care IMPACT le-a inserat în galeria articolului.

Cărarea din hățișuri ce duce spre țestoase

Ei bine, hai să vizităm țestoasele, să pătrundem în regatul lor. Imediat cum ai trecut de bariera de la intrarea în cochetul port nautic, în dreapta este o mică portiță de lemn, treci de ea și începi să cobori pe o potecă pietruită, una din cele mai romantice pe care le-am văzut, străjuită de arbuști țeposi, tufe și țepi și spini, care coboară, ținându-se, parcă, una de altă, pe o râpă abruptă, asta pe mâna stângă, vreo 15 metri până la nivelul portului propriu-zis. Pe mâna dreaptă este partea urcătoare, plină de bolovăniș și oțetari și alți arbuști la fel de „prietenoși”, cu țepi de 3-5 centimetri. Poteca nu te protejează, căci ești tentat să te avânți în hățiș.

Și o aventură din asta, la limita inconștienței, va lăsa urme ca după o întâlnire cu Sandokan, tigrul Malaeziei. Film celebru al anilor ’80.

Cărarea pietruită, lungă de vreo 25 de metri, se oprește pe un mic platou unde se află un grătar cu horn, o gură de canalizare și una de alimentare cu curent electric. De acolo pornește, spre golf, o scară de lemn recent amenajată, care duce spre o casă plutitoare. Acum trei ani nu era.

Înainte se mai făceau grătare, dar comunitatea de navigatori, în consens, interzisese asta. Între timp se pare că s-au mai schimbat regulile. Oricum, aici, rezidenții, turiștii sunt foarte civilizați.

„Fetelor, avem ședință foto!”

Și, în tot acest peisaj sălbatic, ascuns ochilor celor de pe drumul principal, dai cu ochii de ele . De țestoasele dobrogene. Jumătăți de pepene, parcă, încremenite brusc, atunci când simt pas străin. Sunt
puzderie. Marchează cărarea pietruită din loc, nu e mai lată de un metru.

Încep să le fotografiez. ”Fetelor”, le zic, mascul femelă, nu contează, „avem ședință foto”. Stau la poză zece-cinșpe secunde apoi o iau la „goană”. În ciuda așteptărilor, chiar sunt rapide. Rețin câteva, recunosc,
neelegant, întorcându-le pe spate.

Încerc să le apuc cu mâna ca să le fac portrete. Sunt grele, unele au cam 1,5 kilograme. Astea sunt și mai greu de apucat cu o singură mână. Poate Rică Răducanu s-ar fi descurcat cu
ușurință!

Nu ți-ai dori o rană făcută de o țestoasă!

Le răstorn, așadar, și pun, ba telefonul ba camera foto lângă el, ca să evidențiez dimensiunea prin comparație. Fotografii cu faza asta, în galeria foto! Încerc să le rețin particularitățile.

Dar carapacea cu  forme geometrice neregulate, pentagoane, hexagoane, sau forme neregulate, mă derutează. Fug toate, se aruncă în hățișul tufelor cu spini și al trunchiurilor și crengilor uscate, amestecat cu bolovăniș E imposibil să intri după ele în hățișul care coboară.

Pe partea de sus a taluzului, curățată de vegetație, vezi ici și colo câte-o gaură de văgăună. Mă cațăr, îmi zdrelesc genunchii și bag mâna cât pot. Nu ating nimic, aud doar gherăit de țestoase care se afundă în galerii.

Au gheare cam de un centimetru și masă musculară care dau forță. Nu ți-ai dori o rană făcută de țestoasele dobrogene.

Bag mâna, așadar, și îmi asum riscul de a nimeri un cuib de viperă, dar știu de la localnici că aici nu sunt. Doar în fascinanta pădure de la Hagieni, patru kilometri spre vest, sunt. E de mers acolo. Dar cu mai multe precauții, clar.

Par pașnice, dar pot reteza un deget

Țestoasele de la Limanu sunt pașnice. Doar masculii nu trebuie agitați prea tare. Nu au dinți, dar marginile mandibulelor se constituie în formațiuni osoase, muchii tari și aproape ascuțite, care poate tăia, forfeca
și mărunții hrana.

De la insecte, viermi, lăstari și frunze. Să nu vă treacă prin cap cumva să le băgați, în joacă, un deget în gură. Riscați să rămâneți fără el, să plecați cu el în pungă, asta dacă mai aveți putere să gândiți de durere, sau să-l lăsați acolo, hrană pentru țestoasa care v-a mușcat.

Și o altă poveste despre 2 Mai va urma

Ies din regatul țestoaselor de pe taluzul din Marina Harbour Life sub culorile auri ale asfințitului. Asta m-a și determinat să denumesc locul așa. Totul părea luminat ca un palat natural poleit regal cu aur.

Și invitație de final. În următorul amplu material despre această zonă, 2 Mai-Limanu-Vama Veche veți fi delectați cu povești neștiute de altcineva decât localnicii, strânse în vreo șase-opt decenii, povestite cu har de singurul scriitor născut în 2 Mai, pe numele său Ștefan Doroftei Doimăneanu.

Articol de Cristian Botez