17 iul. 2023 | 14:23

PSD spune că Raluca Turcan e una dintre persoanele care a avizat azilele groazei și îi cere demisia: „Lucrurile erau în regulă atunci”

ULTIMA ORĂ
PSD spune că Raluca Turcan e una dintre persoanele care a avizat azilele groazei și îi cere demisia: „Lucrurile erau în regulă atunci”

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a transmis, luni, într-o postare pe Facebook că în momentul în care ocupa funcția de ministrul al Muncii lucrurile la centrul din Voluntari erau „în regulă din punctul de vedere al formalităților legale”, precizările vin după ce Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a transmis că aceasta ar trebui să își dea demisia pentru că a avizat acest centru, potrivit Agerpres.

Raluca Turcan, una dintre peroanele care a avizat azilul groazei, spune PSD. Cum se apără

„La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale. Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Sunt acreditați peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel național (pe an sunt de ordinul sutelor)”, a transmis Raluca Turcan, luni, pe pagina sa de Facebook.

Raluca Turcan a ocupat funcția de ministrul al Muncii în mandatul de premier al lui Florin Cîțu. Ea a ocupat această funcție din 23 decembrie 2020 până pe 25 noiembrie 2021.

Precizările actualului ministru al Culturii vin după ce luni Lucian Romașcanu a transmis pentru Agerpres că după demisiile din Guvern ale Gabrielei Firea și Marius Budăi ar trebui să urmeze și cea a Ralucăi Turcan.

„În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică.

Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit”, a spus Romaşcanu la sediul central al PSD.

Surse politice au precizat pentru Playtech.ro că mai mulți social-democrați au cerut demisia ministrului Turcan, în contextul în care ea a fost una din persoanele care au oferit acreditarea azilului, dar și după ce „Firea și Budăi au fost sacrificați în acest scandal”.