18 iul. 2023 | 08:55

EXCLUSIV Cine e Dumitru Bîltag, noul șef al IPJ Ilfov. A fost surprins de radar când conducea cu 100 km/h și a dat în judecată instituția la care era șef. Presa locală scrie despre legături cu clanuri interlope

ULTIMA ORĂ
EXCLUSIV Cine e Dumitru Bîltag, noul șef al IPJ Ilfov. A fost surprins de radar când conducea cu 100 km/h și a dat în judecată instituția la care era șef. Presa locală scrie despre legături cu clanuri interlope

Dumitru Bîltag, noul șef al IPJ Ilfov, după ce vechea conducere a demisionat în cazul căminelor groazei a venit pe acest post de la Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit CV-ului său, iar potrivit comunicatului transmis de Poliția Română „are o vastă experiență managerială”, iar în 2022 a primit „Ordinul Bărbăției și Credință în gradul de cavaler. Totodată, în 2020 Libertatea publica un filmuleț cu mașina lui Bîltag, surprinsă de radar, când conducea cu 100 de km/h în localitate. Atunci era șeful IPJ Mureș și spunea că este mașina sa, însă că nu a încălcat nicio regulă de circulație. A fost vizat de un control intern, ale cărui rezultate nu au fost făcute publice.

Conducerea IPJ Ilfov a demisionat. Polițiștii au fost mutați în alte structuri 

Cristian Perșinaru șeful IPJ Ilfov, alături de adjuncții Frunzeanu Ștefan și pe Baicu Gabriela au fost vizați de o anchetă internă în cazul căminelor groazei și au plecat de IPJ Ilfov, fiind „puși la dispoziție”, adică sunt mutați la alte structuri, au precizat surse din cadrul Ministerului de Interne pentru Playtech.ro că Perșinaru a fost mutat pe o funcție mult mai joasă din punct de vedere ierarhic. 

Într-un comunicat transmis presei, miercuri seara, Poliția Română anunța noii șefi, fără a face vreo referire la vechea conducere a IPJ Ilfov.

„Cu data de 12 iulie a.c., prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-șef de poliție Dumitru BÎLTAG a fost împuternicit să exercite atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov. Ofițerul are o vastă experiență managerială, în trecut îndeplinind funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, funcția de director al Oficiului Național de Protecție a Martorilor și cea de adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări”, transmite Poliția Română.

Surprins de radar cu peste 100 de km/h în localitate când era șef la Mureș

În 2020 Libertatea a publicat un filmuleț cu momentul în care mașina lui Bîltag a fost surprinsă de radar cu 103 km/h în localitate și nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor.

Bîltag a declarat pentru publicația citată că mașina îi aparține, însă spune că nu a fost înștiințat cu privire la faptul că ar fi încălcat vreo regulă de circulație.

„Cu certitudine nu s-a întâmplat așa ceva, deci, este mașina mea cea cu numerele de înmatriculare din filmare, însă nu mi s-a adus la cunoștiință faptul că aș fi încălcat o normă pe line rutieră.

Nu am fost oprit de echipajul de poliție, nu am trecut pe culoarea roșie a semaforului. Eu nu am văzut semnalele polițiștilor”,  a spus Bîltag pentru Libertatea.

Dumitru Bîltag, surprins de radar în urmă cu doi ani

Mai mult el a spus atunci pentru publicația citată că cineva încearcă să-l denigreze.

”Este un coleg nemulțumit de la Serviciul Rutier, în cazul dânsului s-a constatat în trafic că a condus autoturismul personal cu permisul expirat de doi ani de zile, deși face parte dintr-o structură de Poliție Rutieră, ceva probleme cu asigurare, ceva de genul acesta.

Colegul a fost depistat în trafic cu aceste nereguli, am luat și măsuri disciplinare împotriva dânsului pentru că nu am acceptat ca un polițist din cadrul IPJ Mureș cu atribuții chiar pe Rutieră să încalce asemenea norme”, a mai spus atunci actualul șef de la IPJ Ilfov.

Bîltag a dat în judecată IPJ Mureș, 

Cazul a ajuns atunci și în atenția superiorilor care au transmis că situația este verificată de cei de la Direcția de Control Intern. Nici la trei ani de la incident nu a fost prezentat sau anunțat un rezultat public al controlului intern. Totuși, în 2021. Bîltag a chemat în judecată instituția pe care o conducea.

„Instanţa ia act de faptul că intimatul va fi reprezentat în această cauză de către comisar şef R.C. în vederea evitării conflictului de interese între petent şi intimat, precum şi de faptul că petentul a solicitat instanţei amânarea cauzei întrucât doreşte sesizarea organului ierarhic superior al intimatului în vederea preluării reprezentării intimatului.

Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către petent. prorogă discu?iile referitoare la competenţa instanţei şi la cererile în probaţiune pentru următorul termen de judecată. emiterea unei adrese către intimat cu solicitarea de a indica intervalul orar în care agentul de poliţie B.C. a lucrat împreună cu agentul de poliţie T.I. în perioada 18-23 iunie 2020, autospeciala pe care aceştia au lucrat şi seria aparatului radar montat pe aceasta. amână judecarea cauzei pentru data de 20 ianuarie 2021, ora 14,00. pronunţată în şedinţa publică din data de 09 decembrie 2020”, se arată în încheierea de ședință din 09.12.2020, potrivit Portalului instanțelor de judecată.

Un an mai târziu în februarie 2021 Judecătoria Târgu-Mureș  admitea „plângerea contravenţională formulată de petentul B. D. în contradictoriu cu intimatul I. P .J. M, reprezentat în cauză prin I. G. P. R. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PMSX nr. 0365791/31.08.2020. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Târgu-Mureş, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.02.2021”.

În 2021 lui Bîltag i se cerea demisia de la IPJ Mureș, fiind acuzat de un consilier local că Poliția este în slujba mafiei

Publicația 4Media a publicat un articol în 2021 în care un consilier local al comunei Corunca din Mureș se plângea de modul în care își face treaba și că îi acoperă pe unii angajați din poliție pe care „îi controlează”.

„Acțiunea părtinitoare a celor doi se datorează și faptului că soția dlui Cioban este ofițer de poliție la IPJ Mureș, în cadrul Serviciului de Control intern, structură care investighează polițiștii, iar în trecut a fost purtătoare de cuvânt în IPJ MUREȘ, ceea ce-i asigură o aparentă imunitate dlui investitor imobiliar în fața oricărui “amărât” de polițist mureșean.

Oamenii vorbesc că această doamnă ofițer este protejata dl Bâltag, care intenționează să o pună șefă la Biroul de control intern, direct în subordinea sa, chiar dacă e debutantă în această activitate

Din spusele oamenilor, de 7 ani, de când dl Bâltag este în fruntea IPJ Mureș, toți șefii de secții, de poliții orășenești și de servicii nu sunt titulari pe posturi, sunt doar împuterniciți șefi, ca sa poată să-i schimbe cum vrea el și să-i poată controla. În aceeași situație se află și servilul-șef, Suciu. Această practică dictatorială de supunere necondiționată față de “el capo di tutti capi” trebuie să dispară din secțiile de poliție mureșene”, transmitea Daniel Cheșa, consilierul local în scrisoarea deschisă de acum trei ani.

Presa locală din Mureș îl suspecta pe Bîltag de legături cu lumea interlopă

„Județul Mureș a devenit patria interlopilor sub domnia lui Dumitru Bîltag șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mureș”, scria ziarul local 60M în  august 2021 despre șeful poliției Mureș. Jurnaliștii scriau că acesta protejează „clanurile interlope de rromi din Târgu Mureș și Reghin, că protejează mafia lemnului, că polițiștii sunt numiți în funcții doar dacă aderă la grupul său infracțional etc”.

Dumitru Bîltag, acuzat de presa locală că protejează clanurile de interlopi. Foto Captură

Mai mult publicația a notat că a fost atenționat inclusiv de ministrul de Interne de atunci Lucian Bode, însă nu au fost date sancțiuni.

Parcursul profesional al lui Bîltag. Își schimba „jobul” anual

Potrivit CV-ului său publicat pe pagina instituției IPJ Ilfov a terminat Academia de Poliție în 1997, iar în 2005 a terminat masterul tot aici.  A făcut cursuri postuniversitare și la Cluj.

La scurt timp după ce a terminat Academia de Poliție a fost încadrat ca ofițer operativ la Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, post pe care l-a ocupat trei luni. 

Ulterior a fost șef formațiunea de ordine publică la Poliția din Năsăud la IPJ Bistrița Năsăud. Din 1998 și până în 2001 a fost ofițer operativ la Biroul de Investigații Criminale în municipiul Bistrița.

Dumitru Bîltag, la conducerea IPJ Ilfov

Din 2001 și până în 2022 este șef Compartiment Furturi de auto B.I.C., tot în Bistrița. Anul 2003 îl găsește pe Bîltag ca ofițer specialist pe linia combaterii marilor violențe

După ce zăbovește doar câte una în aceste posturi, stă aproape doi ani (2003-2005) ca ofițer specialist la Compartimentul Antidrog.

În 2005 devine șef de birou la Investigații Criminale din Bistrița, iar în 2007 ajunge șef de birou la Arme, Explozivi și Substanțe Toxice.

După zece ani petrecuți la Bistrița se mută la Târgu-Mureș, unde este numit adjunct șef la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, unde stă doar 8 luni, pentru că este din nou mutat ca șef de serviciu la Serviciul Antidrog din Mureș, funcție pe care o ocupă pentru aproape un an.

Din 2009 și până în 2010 este numit șef de serviciu de combatere a criminalității organizate Bistrița Năsăud. 

În perioada 2010-2011 este împuternicit adjunct inspector șef la IPJ Bistrița-Năsăud. Tot pentru un an și șef al Serviciului de Combatere a criminalității organizate Bistrița Năsăud.

Stă doi ani și ca șef la Brigada de combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș (2012-2014).

În 2014 este împuternicit inspector șef la IPJ Mureș, iar din 2015 și până în 2021 este inspector de poliție la IPJ Mureș.

În 2022 este decorat cu Ordinul Bărbăției și Credință în gradul de cavaler, cu însemn pentru civili, conferit cu prilejul Zilei Naționale a României în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne, conform Decretului prezidențial nr. 1414/28.01.2022

Ordinul a înfiinţat prin Decretul Regal nr. 2812 din 3 noiembrie 1903 în scopul răsplătirii acelor funcţionari ai statului care au contribuit la restabilirea ordinii şi siguranţei publice (ofiţeri şi agenţi din poliţie şi jandarmerie).

Din septembrie 2021 și până în noiembrie 2022 Bîltag este împuternicit ca șef Brigada de Operațiuni speciale Târgu Mureș direcția Operațiuni Speciale IGPR.

În noiembrie 2022 este împuternicit director la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor -IGPR. Iar din februarie 2023 și până în iulie a fost împuternicit Inspector General Adjunct la Inspectoratul General pentru Imigrări.